Planul Guvernului la Hidroelectrica: Listare pe bursă în maxim 4 luni după ieşirea din insolvenţă

Guvernul a promis FMI că va publica prospectul de vânzare pe bursă a 10% din acţiunile Hidroelectrica în maximum trei luni după ce compania va ieşi din insolvenţă şi că oferta va fi lansată o lună mai târziu.
Economica.net - mar, 02 oct. 2012, 13:46
Planul Guvernului la Hidroelectrica: Listare pe bursă în maxim 4 luni după ieşirea din insolvenţă

Planul avut în vedere de Guvern pentru listarea Hidroelectrica a fost anexat la scrisoarea de intenţie transmisă Fondului Monetar Internaţional (FMI) în urma misiunii de evaluare din luna august.

Listarea la bursă a Hidroelectrica era programată pentru cel târziu la mijlocul lunii octombrie a acestui an, potrivit angajamentelor anterioare ale Executivului.

La 20 iunie, Hidroelectrica a intrat însă în insolvenţă la solicitarea Consiliului de Administraţie, care şi-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor pe fondul unui „dezastru de management” şi al secetei din 2011.

Anul trecut, Hidroelectrica a livrat „băieţilor deştepţi” energie de 1,52 miliarde de lei (360 milioane de euro), în scădere cu 300 de milioane de lei faţă de 2010, contractele bilaterale reprezentând jumătate din vânzările companiei de stat în anul trecut.

„Într-un interval de trei luni după ce Hidroelectrica va ieşi din procedura de insolvenţă vom publica prospectul de privatizare, cu intenţia de a lansa IPO (oferta publică primară-n.r.) o lună mai târziu”, se arată în documentul transmis FMI şi obţinut de MEDIAFAX.

Listarea Hidroelectrica va fi realizată printr-o majorare a capitalului companiei. Fondul Proprietatea deţine 19,94% din acţiunile Hidroelectrica şi îşi va putea menţine participaţia dacă va subscrie 2,49% din titlurile emise în cadrul majorării de capital.

În documentul transmis FMI, Guvernul şi-a luat şi angajamentul de a vinde pe bursa de profil OPCOM cantitatea de electricitate devenită disponibilă în urma renegocierii sau rezilierii contractelor bilaterale.

Hidroelectrica este menţinută pe lista companiilor pentru care va fi numit un manager privat.

În vara acestui an, premierul Victor Ponta afirma că Hidroelectrica va reveni pe piaţa normală a energiei în toamna acestui an.

Reprezentantul administratorului judiciar al Hidroelctrica, Remus Borza, a declarat că ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica în această toamnă, aşa cum unii „trâmbiţează triumfalist”, nu este posibilă, un termen realist fiind luna iunie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut o întâlnire vineri în apropierea bazei navale americane din Guantanamo Bay, de pe insulă, a anunţat Comandamentul militar......
Românii din diaspora, chemați împotriva Rusiei după cazul dronei din Galați: Pentru prima dată, au fost victime într-un stat NATO
Românii din diaspora, chemați împotriva Rusiei după cazul dronei din Galați: Pentru prima dată, au fost victime într-un ...
RePatriot, organizație dedicată românilor din diaspora, face un apel în premieră și cheama românii din afara țării ...
Ministerul de Interne cumpără 12 elicoptere H160 şi H145, prin Programul SAFE. Pentru ce vor fi folosite
Ministerul de Interne cumpără 12 elicoptere H160 şi H145, prin Programul SAFE. Pentru ce vor fi folosite
Ministerul de Interne cumpără 12 elicoptere H160 şi H145, prin Programul SAFE. Primele vor asigura o capabilitate multirol, ...
O explozie uriașă pune în pericol proiectele lui Trump privitoare la călătoriile pe Lună
O explozie uriașă pune în pericol proiectele lui Trump privitoare la călătoriile pe Lună
O explozie uriașă pune în pericol proiectele președintelui SUA, Donald Trump, privitoare la călătoriile pe Lună. Incidentul ...