IGSU: Reţeaua de hidranţi a complexului de locuinţe unde a avut loc incendiul nu a funcţionat

Pompierii de la ISU Bucureşti au întâmpinat greutăţi în stingerea incendiului care a izbucnit marţi la un bloc dintr-un complex de locuinţe din localitatea Popeşti-Leordeni din caza faptului că reţeaua de hidranţi de la acest complex nu a funcţionat iar pompierii militari au fost nevoiţi să folosească apă din rezerva proprie, din râul Dâmboviţa şi de la un agent comercial, precizează un comunicat de presă emis de IGSU.
Economica.net - mar, 02 oct. 2012, 18:15
IGSU: Reţeaua de hidranţi a complexului de locuinţe unde a avut loc incendiul nu a funcţionat

De asemenea, la sosirea la faţa locului echipajele au întâmpinat greutăţi la intrarea în complexul respectiv, din cauza barierelor de acces şi a autovehiculelor aflate în parcare, fiind necesară mutarea acestora pentru a permite desfăşurarea intervenţiei.

Pentru stingerea incendiului, pompierii au avut nevoie de peste 30 de autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 10 autospeciale de lucru la înălţime, două maşini de descarcerare şi mai multe ambulanţe SMURD, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Dealu Spirii’ al Municipiului Bucureşti şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Codrii Vlăsiei’ al Judeţului Ilfov.

Pentru coordonarea intervenţiei, la faţa locului s-au deplasat inspectorul general al IGSU, colonelul Marcel-Sorin Lucaciu, şi împuternicit-şef al Centrului Operaţional Naţional, colonelul Marius Dogeanu, precizează IGSU.

Potrivit comunicatului IGSU, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea nr. 307/2006, coroborate cu art.1 din H.G.R. nr.1739/2006, pentru blocurile de locuinţe beneficiarul nu trebuie să solicite şi să obţină avizul/autorizaţia de securitate la incendiu, cu condiţia ca regimul de înălţime să nu depăşească P+11.

„Conform reglementărilor tehnice în vigoare (Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor, indicativ P 118-99; Normativ pentru proiectarea mansardelor la clădiri de locuit, indicativ NP 064-02), este permisă mansardarea clădirilor de locuit dacă se respectă condiţiile de protejare la foc cu materiale incombustibile a structurii portante a acoperişului şi a condiţiilor de compartimentare la foc (prin elemente incombustibile) dintre blocuri, tronsoane şi apartamente.
În conformitate cu prevederile art. 13 lit. h din Legea nr. 307/2006, consiliul local trebuie să asigure includerea în planurile de organizare, de dezvoltare urbanistică şi de amenajare a teritoriului a căilor de acces pentru intervenţii, a lucrărilor pentru realizarea sistemelor de anunţare, alarmare, precum şi de alimentare cu apă în caz de incendiu”, precizează IGSU.

Incendiul a izbucnit la mansarda din lemn a clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 500 mp, extinzându-se şi la etajul 10 al blocului de locuinţe. Focul s-a propagat ulterior pe faţadă, la etajele inferioare, cuprinzând în plan orizontal toate cele opt scări ale imobilului şi afectând mai multe apartamente.

Un pompier militar de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Dealu Spirii’ al Municipiului Bucureşti a fost intoxicat cu fum şi gaze toxice şi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca pentru îngrijiri medicale. De asemenea, mai multe persoane au suferit atacuri de panică sau au inhalat fum, primind ajutor medical de la echipajele SMURD prezente la faţa locului.

Pompierii acţionează marţi seară pentru stingerea ultimelor focare ale incendiului, urmând ca pe durata nopţii să rămână la locul intervenţiei pentru verificări şi pentru supraveghere.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul total s-a cifrat la 171,357 de milioane de lei (33,629 de milioane de euro), transmite......
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană (CE) a publicat joi textul juridic care dezvoltă acordul politic încheiat în iunie 2025 între Bruxelles, ...
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Premierul ungar Viktor Orban a cerut joi ca o misiune europeană, la care să participe de asemenea experţi ungari şi slovaci, ...
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații de infrastructură
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații ...
Asociația Pro Infrastructură (API) prezintă joi stadiul lucrărilor pe lotul 4 al liniei de cale ferată Cluj Napoca - ...