Acţionari SIF Muntenia: Ordonanţa instanţei pentru suspendarea deciziilor AGA din iulie nu are efect

Decizia Tribunalului de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale pentru suspendarea hotărârilor AGA prin care a fost schimbat Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor SIF Muntenia nu are efecte, întrucât deciziile au fost executate înaintea verdictul instanţei, susţin reprezentanţii acţionarilor.
Economica.net - mie, 03 oct. 2012, 08:10
Acţionari SIF Muntenia: Ordonanţa instanţei pentru suspendarea deciziilor AGA din iulie nu are efect

Tribunalul Bucureşti a emis, marţi, o ordonanţă preşedinţială de suspendare a două hotărâri AGA din 7 iulie de la SIF Muntenia (SIF4), prin care a fost revocat vechiul Consiliu al Reprezentanţilor Acţionarilor şi numiţi noi membri. Decizia instanţei poate fi atacată cu recurs.

„Cu referire la hotărârea judecătorească pronunţată de Tribunalul Bucureşti (…) aceasta nu are nici un efect, întrucât ambele hotărâri ale adunării generale a acţionarilor au fost complet executate înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti. Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor ales în 7 iulie 2012 funcţiona de multă vreme şi a adoptat nu mai puţin de 45 de hotărâri înainte de data pronunţării hotărârii judecătoreşti”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor.

Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor este suspendat până la soluţionarea irevocabilă a unui proces în care un grup de 17 mici acţionari ai SIF Muntenia cer anularea deciziile AGA prin care a fost schimbată componenţa consiliului. Primul termen în procesul pentru anularea deciziilor AGA a fost stabilit pentru 23 noiembrie.

Acelaşi grup de acţionari a obţinut, în 19 septembrie, la Curtea de Apel Bucureşti, suspendarea provizorie a unei ordonanţe CNVM prin care instituţia a dispus anularea limitării drepturilor de vot în AGA din 7 iulie pentru un grup de acţionari care deţin aproape 16,9% din acţiunile SIF Muntenia, până la soluţionarea cererii de anulare a acesteia.

În urma ordonanţei CNVM, un grup de investitori „revoluţionari”, grupaţi în jurul omului de afaceri Gheorghe Iaciu, au reuşit să impună noul Consiliu al Reprezentanţilor Acţionarilor, într-o şedinţă maraton de peste 33 de ore.

Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor spune, în comunicatul transmis miercuri, că suspendarea pronunţată de instanţă este „greşită şi lipsită de obiect, astfel că aceasta urmează să fie cenzurată de instanţa de recurs”.

„Raţiunile pronunţării unei astfel de hotărâri pot fi foarte multe, însă ele nu cred că ţin de drept sau de ideea de justiţie. O asemenea hotărâre judecătorească bizară a putut fi însă pronunţată cu concursul administratorului SAI Muntenia Invest, care a acţionat din nou dintr-o poziţie de conflict de interese. SAI Muntenia Invest nu a înţeles să apere cu bună-credinţă SIF Muntenia, având în vedere că reprezentantul său, trimis în proces să apere SIF Muntenia, nu a cerut ca acţiunea de suspendare să fie respinsă, ci a afirmat doar că nu poate pune nici concluzii de admitere, dar nici concluzii de respingere a acţiunii de suspendare formulate de reclamanţi. Cu alte cuvinte, administratorului SAI Muntenia Invest nu i-a păsat defel ce hotărâre va pronunţa instanţa, deşi avea obligaţia să apere hotărârile adoptate de societatea pe care o administrează şi de acţionarii ei”, se mai arată în comunicatul semnat de preşedintele consiliului, Olimpiu Blăjuţ.

În plus, consiliul susţine că acţionarii SIF Muntenia şi investitorii „pot şi ei judeca modul în care apără SAI Muntenia Invest drepturile şi interesele SIF Muntenia”.

„O asemenea situaţie nu va fi tolerată şi administratorul SAI Muntenia Invest trebuie să înţeleagă că nu poate administra la nesfârşit SIF Muntenia după cum îi dictează doar propriile interese”, se mai arată în comunicat.

Miza în AGA din 7 iulie pentru Consiliu a fost dată de faptul că acesta negociază contractul cu administratorul SIF Muntenia.

După ce a preluat atribuţiile, Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor a propus acţionarilor SIF Muntenia revocarea administratorului SAI Muntenia Invest şi tragerea la răspundere. Totuşi, Muntenia Invest nu a convocat AGA, motivând că nu a primit o solicitare formală pentru convocarea AGA.

Ulterior, omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care deţine 5% din acţiunile SIF Muntenia, a solicitat convocarea AGA, iar Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor a formulat, săptămâna trecută, o solicitare formală cu acelaşi scop.

Muntenia Invest nu a răspuns, încă, celor două solicitări.

La finele lunii august, SIF Muntenia avea un activ net de 1,042 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul actelor antisemite a atins un nivel record, potrivit unui raport internaţional
Numărul actelor antisemite a atins un nivel record, potrivit unui raport internaţional
Liga Anti-Defăimare (ADL) a tras un semnal de alarmă duminică - în raportul său global anual - asupra "nivelului fără precedent" al acţiunilor antisemite înregistrate în 2023, războiul......
CNPP: 4.748.274 de pensionari, în aprilie 2024. Pensia medie a fost de 2.248 de lei
CNPP: 4.748.274 de pensionari, în aprilie 2024. Pensia medie a fost de 2.248 de lei
Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ ...
SUA: O maşină s-a izbit de gardul Casei Albe, şoferul ucis
SUA: O maşină s-a izbit de gardul Casei Albe, şoferul ucis
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul ...
Cât costă un apartament în fostul hotel al fraților Negoiță, considerat unul dintre cele mai urâte din lume
Cât costă un apartament în fostul hotel al fraților Negoiță, considerat unul dintre cele mai urâte din lume
Deschis în urmă cu 17 ani, hotelul Rin Grand, construit de frații Ionuț și Robert Negoiță avea aproape 1.500 de camere. ...