Mandatul lui Rasmussen la conducerea NATO a fost prelungit cu un an

Cele 28 de state membre NATO au decis miercuri să prelungească până la 31 iulie 2014 mandatul secretarului general Anders Fogh Rasmussen, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică, citată de AFP.
Economica.net - mie, 03 oct. 2012, 12:16
Mandatul lui Rasmussen la conducerea NATO a fost prelungit cu un an

Rasmussen, fost premier în Danemarca, a fost numit pentru un mandat de patru ani, începând cu 1 august 2009.

„În urma consultărilor, aliaţii au aprobat miercuri un al cincilea an pentru secretarul general Anders Fogh Rasmussen, prelungind mandatul acestuia până la 31 iulie 2014”, a anunţat NATO într-un comunicat.

Această decizie a fost aprobată în cadrul unui Consiliu al Atlanticului de Nord (NAC), care a reunit, miercuri dimineaţă, ambasadorii celor 28 de state membre la sediul Alianţei din Bruxelles.

„Aliaţii vor continua să îl susţină pe Rasmussen în activitatea sa devotată pentru a duce la bun sfârşit misiunile şi obiectivele NATO”, potrivit comunicatului.

Prelungirea mandatului lui Rasmussen, în vârstă de 59 de ani, era aşteptată, în timp ce în culise au deja loc discuţii cu privire la succesorul său, un secretar general neputând avea două mandate.

Presa italiană scrie despre interesul pe care l-ar manifesta pentru acest post fostul ministru italian de externe Franco Frattini.

Obţinând un an suplimentar, Rasmussen va putea duce la îndeplinire misiunea NATO în Afganistan, care este „prioritatea” Alianţei.

Lansată după atentatele din 11 septembrie 2001, misiunea ISAF urmează să se încheie la sfârşitul lui 2014, odată cu retragerea forţelor combatanet ale celor aproximativ 50 de state implicate.

Rasmussen şi-a anunţat luni intenţia de a finaliza „până la sfârşitul lui 2013” liniile mari ale misiunii care va începe ulterior, în 2015, pentru „instrucţia, consilierea şi asistarea” forţelor de securitate afgane (armată şi poliţie), care vor avea responsabilitatea întregii ţări.

După ce a ocupat mai multe posturi de ministru, Rasmussen a condus Guvernul danez din 2001 până în 2009.

Te-ar mai putea interesa și
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și concedieri contestate – avocați
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și ...
Pentru angajatori, prevenirea litigiilor de muncă începe cu existența unei documentații interne clare, complete și actualizate, regulamentul intern având un rol esențial în stabilirea......
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Majoritatea legumelor și fructelor de sezon vândute în piețe s-au ieftinit în iunie față de mai, însă sunt și orașe ...
Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România
Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România
Prețul cărnii de porc la producător și-a mai revenit după luni bune în care a stat sub costurile fermierilor, dar rămâne ...
1,5 milioane de autoturisme chinezești vor fi asamblate în Europa. Spania și Ungaria devin cele mai mari baze de producție pentru constructorii auto chinezi
1,5 milioane de autoturisme chinezești vor fi asamblate în Europa. Spania și Ungaria devin cele mai mari baze de producție ...
Producătorii auto chinezi își extind rapid capacitățile industriale din Europa, iar producția anuală a mărcilor chineze ...