10 întrebări pe care să nu le pui niciodată la interviul de angajare

Chiar dacă nu sunteţi în căutarea unui loc de muncă, este bine totuşi să ştiţi ce anume nu trebuie să întrebaţi niciodată la un interviu de angajare.
Economica.net - J, 04 oct. 2012, 13:21
10 întrebări pe care să nu le pui niciodată la interviul de angajare

Este esenţial să aveţi câteva întrebări pentru angajator, însă este de preferat să nu daţi frâu liber oricărei nedumeriri care vă trece prin minte.

Potrivit Forbes, lista de mai jos a fost stabilită chiar de recruiteri.

Iată, aşadar, o serie de chestiuni pe care este bine să le evitaţi în prima discuţie cu angajatorul :

1. Orice întrebare privind salariile si beneficiile financiare

Potrivit specialistilor, este bine sa evitati orice intrebare care da impresia ca esti sigur ca tu vei fi cel ales. Lasati astfel de intrebari pentru interviul final.

2. Întrebări care încep cu „de ce?”

De ce? Pentru că este o chestiune psihologică, iar astfel de întrebări pun oamenii în defensivă. Efectul poate fi exact invers decât cel scontat.

3. Cine sunt competitorii voştri?

O astfel de întrebare nu va face decât să transmită cât de puţin v-aţi pregătit pentru interviu. Lipsa de cunoştinţe legată de domeniul de activitate al firmei este considerată de unii angajatori ca fiind o ofensă.

4. Cât de des se fac evaluările performanţelor?

Chiar dacă e normal să doriţi să ştiţi acest lucru, ar fi bine să asteptaţi până veţi primi o ofertă finală. Conform oamenilor din domeniu, o întrebare de acest tip va transmite ideea că doriţi să aflaţi din prima de câte ori pe an vă poate creşte salariul.

5. Pot sa vin/plec – mai tarziu/mai devreme atât timp cât timpul petrecut la job este tot de 8 ore?

Un program cât mai flexibil este visul oricărui angajat, indiferent că are copii sau nu. Nevoile personale si echilibrul lucrurilor în viaţă nu au interesat niciodată cu adevărat angajatorii. Iar abordarea acestei chestiuni nu va face decât să compromită posibilitatea de a fi rechemat ulterior.

6. Pot să lucrez de acasă?

Daca aceasta informatie nu era precizata inca din anuntul de angajare, atunci o astfel de intrebare nu isi are rostul.

7. Vreti să îmi vedeţi referinţele?

Orice reacţie de acest tip nu va transmite altceva decât disperare. 

8. Cât de repede vă promovaţi angajaţii?

Conform recruiterilor, printr-o astfel de intrebare veţi fi catalogat drept arogant. Iar angajaţii aroganţi sunt consideraţi prea dificili. 

9. Voi avea propriul meu birou?

Dacă postul pentru care concuraţi nu este unul de top, atunci o astfel de întrebare este mai mult decât deplasată. Chiar şi atunci când jobul poate prevedea aşa ceva, nu încercaţi să faceţi din el o prioritate.

10. Îmi veţi verifica profilurile de pe reţelele sociale?

Cel mai probabil a făcut-o deja, dar daca însă răspunsul va fi nu, cu siguranţă este în plan. Mai mult, printr-o astfel de nedumirire vei oferi impresia că ai ceva de ascuns.

Citeste si: Vrei un job la Apple? Vezi 12 întrebări de la interviul de angajare


Te-ar mai putea interesa și
Curtea Constituțională explică de ce a respins ca inadmisibile solicitările de sesizare a CJUE referitor la Legea pensiilor magistraților
Curtea Constituțională explică de ce a respins ca inadmisibile solicitările de sesizare a CJUE referitor la Legea pensiilor ...
Curtea Constituţională explică, în motivarea publicată joi pe legea pensiilor magistraţilor, de ce a respins, ca inadmisibile, două solicitări formulate de Instanţa supremă şi judecătorul......
Ștefan Vuza, patronul Chimcomplex, dă afară 1.200 de oameni, din aprilie. Spune că statul nu-l ajută, iar firma trece prin cea mai grea perioadă din istorie
Ștefan Vuza, patronul Chimcomplex, dă afară 1.200 de oameni, din aprilie. Spune că statul nu-l ajută, iar firma trece ...
Chimcomplex va da afară 1.200 de oameni, va opri din liniile de producție și își va dezvolta divizia de trading. Ștefan ...
FOTO Premieră la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Joi a aterizat primul zbor cargo civil
FOTO Premieră la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Joi a aterizat primul zbor cargo civil
Primul zbor cargo civil a aterizat astăzi pe Aeroportul Brașov, anunță joi Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului ...
Profitul Premier Energy Group a crescut cu 327% în 2025
Profitul Premier Energy Group a crescut cu 327% în 2025
Societatea Premier Energy Group raportează pentru anul 2025 că a realizat venituri normalizate în creștere cu 33% față ...