Bursele europene au închis în scădere uşoară, după o evoluţie indecisă pe parcursul zilei

Bursele europene au închis joi în scădere uşoară, după o şedinţă marcată de evoluţii indecise ale indicilor bursieri, atmosfera din piaţă fiind dictată de deciziile de politică monetară ale Băncii Centrale Europene şi Băncii Angliei, care au menţinut dobânzile cheie, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 04 oct. 2012, 19:33
Bursele europene au închis în scădere uşoară, după o evoluţie indecisă pe parcursul zilei

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a finalizat în coborâre cu mai puţin de 0,1%, după ce a fluctuat de pe plus pe minus de peste 20 de ori în cursul zilei.

Referinţa pieţelor europene este în urcare cu 11% din 4 iunie, când a atins minimul acestui an.

„În lipsa unor veşti bune din Spania, sau a unui alt eveniment care să dea direcţie, pieţele parcă lâncezesc puţin. Mâine urmează datele privind şomajul din SUA”, comentează pentru Bloomberg un analist londonez.

BCE a menţinut dobânda de politică monetară la minimul istoric de 0,75%, decizie anticipată de majoritatea economiştilor. Preşedintele băncii, Mario Draghi, a declarat că BCE este pregătită să înceapă achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale de pe piaţă imediat ce precondiţiile programului vor fi îndeplinite.

Costurile de finanţare ale Spaniei la trei ani au crescut uşor la o licitaţie de obligaţiuni efectuată joi, de la 3,8% la 3,9%, însă cererea a urcat puternic, de la 156% la 198%.

Premierul spaniol Mariano Rajoy a evitat solicitarea unui pachet de ajutor extern, precondiţie pentru intervenţia BCE, pentru a evita cedarea parţială a suveranităţii economice şi fiscale către UE.

În SUA, analiştii anticipează că şomajul a crescut în septembrie de la 8,1% la 8,2%, datele oficiale urmând să fie prezentate vineri de Departamentul Muncii de la Washington.

Indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a închis în stagnare, n timp ce DAX – Frankfurt a scăzut cu 0,2%, iar CAC 40 – Paris cu 0,1%. Indicele pieţei elveţiene a avansat cu 0,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț important de la hidrologi despre debitul Dunării. Când va începe să crească
Anunț important de la hidrologi despre debitul Dunării. Când va începe să crească
Debitul Dunării, la intrarea în ţară, se situa, vineri, la 1.400 mc/s, însă va exista o tendinţă de creştere până la 1.450 mc/s, la jumătatea săptămânii viitoare, reiese din prognoza......
Italienii de la Beltrame, cu două unități siderurgice la noi, la Călărași și Târgoviște, reduc consumul de energie electrică din vârful de seară
Italienii de la Beltrame, cu două unități siderurgice la noi, la Călărași și Târgoviște, reduc consumul de energie ...
Compania Donalam, membră a Grupului AFV Beltrame, unul dintre liderii europeni în producția de oțeluri speciale și oțel ...
Şapte din 10 români se aşteaptă la cheltuieli mai mari în august decât într-o lună obişnuită – sondaj
Şapte din 10 români se aşteaptă la cheltuieli mai mari în august decât într-o lună obişnuită – sondaj
Şapte din zece români estimează că vor cheltui mai mult în august decât într-o lună obişnuită, iar aproape jumătate ...
ELCEN oprește preventiv CET Grozăvești, din cauza apei prea calde din Argeș. Ce altă centrală pornește în schimb
ELCEN oprește preventiv CET Grozăvești, din cauza apei prea calde din Argeș. Ce altă centrală pornește în schimb
Electrocentrale București S.A. (ELCEN) informează că, în cursul acestei zile, a efectuat oprirea preventivă și controlată ...