Aurul se apropie de 1.800 dolari, iar deţinerile investitorilor de pe burse au atins un nou record

Preţul aurului se apropie de 1.800 dolari pe uncie pentru prima dată în acest an, iar deţinerile de aur ale investitorilor de pe burse au urcat la un nou record, de 2.681 tone, pe fondul temerilor privind impactul inflaţionist al măsurilor de stimulare a economiei anunţate de băncile centrale.
Economica.net - vin, 05 oct. 2012, 14:22
Aurul se apropie de 1.800 dolari, iar deţinerile investitorilor de pe burse au atins un nou record

În această vară, unii investitori puneau sub semnul întrebării sustenabilitatea aprecierii accelerate a aurului, care a crescut în ultimii 10 ani de la 250 dolari pe uncie la aproape 2.000 dolari pe uncie, notează Financial Times.

Odată cu măsurile de stimulare anunţate în ultimele săptămâni de băncile centrale – de la cea de-a treia rundă de relaxare cantitativă a Rezervei Federale la achiziţiile nelimitate de obligaţiuni ale Băncii Centrale Europene – cererea pentru aur a crescut puternic, investitorii căutând să-şi protejeze fondurile de impactul inflaţionist al acestor programe.

Astfel, deţinerile de aur ale investitorilor în exchange traded funds – fonduri de investiţii flotate pe burse – au atins recent un record de 2.681 tone, potrivit analistului Edel Tully de la UBS, citat de Financial Times.

Vineri, preţul aurului a atins maximul ultimelor 11 luni, de 1.795 dolari pe uncie troy. Tot mai mulţi traderi au început să ţintească recordul de 1.920 dolari pe uncie stabilit anul trecut.

Cotaţiile aurului au atins noi maxime în cursul acestei săptămâni pentru contractele denominate în euro şi franci elveţieni: aproxiamtiv 1.380 euro, respectiv 1.670 franci pentru o uncie.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...