Guvernul francez vrea discuţii cu Peugeot şi sindicatele pe tema concedierilor anunţate de companie

PSA Peugeot Citroen trebuie să discute cu guvernul francez programul de restructurare care vizează concedierea a 8.000 de angajaţi şi închiderea unei fabrici din apropierea Parisului, a declarat duminică ministrul industriei Arnaud Montebourg la postul Europe 1, preluat de Bloomberg.
Economica.net - lun, 08 oct. 2012, 05:34
Guvernul francez vrea discuţii cu Peugeot şi sindicatele pe tema concedierilor anunţate de companie

„Nu acceptăm programul în această formă. Credem că trebuie să existe măsuri de resutructurare, dar măsurile propuse în prezent nu ni se par potrivite pentru revenirea Peugeot”, a afirmat oficialul.

Ministrul a subliniat că producătorul auto are probleme reale, care trebuie abordate, iar acest fapt nu trebuie „ascuns” de angajaţi.

„Să fiu sincer, va fi dificil”, notează Montebourg.

Montebourg şi ministrul Muncii, Michel Sapin, au anunţat sâmbătă la Salonul Auto de la Paris o întâlnire cu managementul Peugeot şi sindicatele angajaţilor producătorului auto programată pentru 25 octombrie.

Laurence Parisot, preşedintele Medef, una dintre cele mai importante organizaţii patronale din industria franceză, a criticat duminică la postul Europe 1 atitudinea „excesiv de intervenţionistă” a guvernului şi l-a avertizat pe Montebourg „să nu se amestece” într-o discuţie care priveşte numai Peugeot şi pe angajaţii săi.

Acţiunile Peugeot se află la minimul ultimilor 26 de ani, pe fondul crizei financiare şi economice din Europa, cea mai mare piaţă de desfacere a companiei. Divizia auto a grupului a consumat în ultimele 12 luni aproximativ 200 milioane euro pe lună din rezervele de numerar, a declarat în luna iulie directorul general al PSA, Philippe Varin.

Compania a înregistrat o pierdere de 819 milioane euro în prima jumătate a acestui an.

PSA vrea să închidă în 2014 fabrica de la Aulnay, din apropiere de Paris, şi a anunţat disponibilizarea a 8.000 de angajaţi. Compania are peste 200.000 de angajaţi la nivel mondial, aproximativ jumătate dintre aceştia lucrând în Franţa. Planul de restructurare a fost anunţat în această vară, la scurt timp după alegerile prezidenţiale câştigate de Francois Hollande, noul guvern socialist criticând dur intenţiile companiei.

Vânzările auto din Europa vor scădea în 2012 pentru cel de-al cincilea an consecutiv, revenind la nivelul din 1995, potrivit estimărilor analiştilor şi companiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Sibiu – Pitești: Au început lucrările pentru un nou tunel rutier
Autostrada Sibiu – Pitești: Au început lucrările pentru un nou tunel rutier
Pe șantierul Secțiunii 2: Boița - Cornetu a autostrăzii A1 Sibiu - Pitești au fost demarate lucrările pentru un nou tunel rutier la nivel autostradă....
Ilie Bolojan: Le transmit tuturor românilor aflaţi peste hotare respectul şi recunoştinţa mea
Ilie Bolojan: Le transmit tuturor românilor aflaţi peste hotare respectul şi recunoştinţa mea
Premierul Ilie Bolojan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, în care îşi exprimă ...
Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață în cel mai slab an din istoria industriei
Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață ...
Producătorul olandez de bere Heineken, al doilea jucător pe piaţa berii din România după Ursus, a câștigat cotă de ...
Franţa cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a înaintat în Liban
Franţa cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a înaintat în Liban
Franţa a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a anunţat că a ocupat ...