EXCLUSIV: Cinci angajaţi de la Volksbank sunt urmăriţi penal pentru abuz împotriva clienţilor

Mai mulţi angajaţi ai băncii Volksbank se află sub urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv pentru complicitate la această infracţiune.
Mihai Banita - lun, 08 oct. 2012, 21:13
EXCLUSIV: Cinci angajaţi de la Volksbank sunt urmăriţi penal pentru abuz împotriva clienţilor

Un client al Volksbank a depus plângere penală împotriva băncii şi a angajaţilor acesteia în anul 2010, invocând faptul că banca a aplicat deliberat greşit prevederile Ordonanţei 50/2010.

Legea obliga banca să elimine din contractele de credit comisionul de risc. Volksbank, la fel ca alte bănci, a ales să redenumească aceast comision în comision de administrare, deşi legea interzicea introducerea de noi comisioane, şi ar fi emis un act adiţional la contractul de credit, pe care clientul nu l-a semnat şi pe care Volksbank ar fi refuzat să îl anuleze, susţine clientul. Banca, de asemenea, în ciuda celor precizate în contractul de credit, ar fi modificat dobânda din fixă în variabilă, adaugă autorul plângerii.

Clientul a notificat banca asupra acestor nereguli şi a refuzat să mai plătească comisionul de risc, dar a plătit restul ratei lunare, astfel că banca a trimis notificare la Biroul de Credit, şi mai multe adrese la angajator, care, de altfel, nu avea nicio calitate în contractul de credit. De asemenea, acesta mai reclamă şi faptul că banca a modificat dobânda fixă din contract în dobândă variabilă, printr-un act adiţional nesemnat de către client, după intrarea în vigoare a OUG 50/2010.

În acest an, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus începrerea urmăririi penale a mai multor angajaţi ai băncii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv pentru complicitate la această infracţiune, lucru comunicat oficial de către Parchet, la cererea ECONOMICA.NET.

Potrivit informaţiilor noastre, au statutul de învinuiţi cinci angajaţi ai băncii, care ocupă funcţii ce variază de la ofiţer de credite la şef de departament sau şef de sucursală.

Reprezentanţii Volksbank spun că angajaţilor nu li s-a adus la cunoştinţă că s-a început urmărirea penală şi că au mai existat cazuri în care clienţi au depus plângeri penale împotriva băncii.

„Nu este primul caz in care clienţii recurg la asemenea mijloace de presiune. Şi este clar că despre ‘presiune’ este vorba atunci când clienţii consideră ca ‘fapt penal’ trimiterea de către bancă a unei scrisori de somaţie pentru plata datoriilor. În toate cazurile de până acum, investigaţiile s-au finalizat cu neînceperea urmăririi penale, cum era şi firesc”, spun oficialii băncii.

Volksbank este banca cu cele mai multe procese pierdute în faţa clienţilor din România, după ce aceştia au acţionat în civil banca şi au reclamat existenţa mai multor clauze abuzive în contractele de credit. Doar în 2011, potrivit datelor oficiale furnizate de bancă în raportul anual, existau 2.638 de litigii cu clienţii bazate pe legile referitoare la protecţia consumatorilor. Şi tot anul trecut clienţii au primit 751 de decizii definitive şi irevocabile în favoarea lor.

Acesta este însă prima plângere penală împotriva Volksbank care ajunge în stadiul de urmărire penală. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi în instanţă, angajaţii Volksbank riscă o pedeapsă cu închisoarea de la de la 6 luni la 3 ani, potrivit articolului 246 din Codul penal.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...