Iranul ar putea fabrica bomba atomică în interval de 10 până la 14 luni – raport

Iranul ar putea îmbogăţi suficient uraniu pentru a se dota cu bomba atomică în interval de două până la patru luni şi ar avea apoi nevoie de opt până la zece luni să fabrice această armă, au declarat luni autorii unui nou raport american citat de AFP.
Economica.net - mar, 09 oct. 2012, 12:28
Iranul ar putea fabrica bomba atomică în interval de 10 până la 14 luni - raport

Institutul pentru ştiinţă şi securitate internaţională, organizaţia non-profit independentă care a publicat acest raport, vine să sprijine declaraţiile secretarului american al Apărării, Leon Panetta, care a afirmat luna trecută că Iranul ar avea nevoie de „aproximativ un an” pentru a produce bomba nucleară, dacă Teheranul ar lua o astfel de decizie.

Bazat pe datele colectate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), acest raport arată că cele „două-patru luni” ale primei faze corespund necesităţii obţinerii celor 25 de kilograme de uraniu puternic îmbogăţit necesare fabricării bombei nucleare.

„Iranul ar putea cerceta capacitatea de a produce suficient uraniu (pentru fabricarea armelor) mai rapid decât inspectorii AIEA ar putea detecta”, mai avertizează raportul.

„Dacă Iranul ar reuşi să producă suficient (uraniu) pentru o armă nucleară, procesul de fabricare care ar urma ar putea să nu fie detectat înainte ca Iranul să îşi testeze aparatul nuclear în subteran sau să prezinte realizarea sa”, adaugă acest raport.

Autorii au concluzionat că cel mai bun mod de a împiedica Teheranul să obţină o astfel de armă este de a-l „împiedica să acumuleze suficientă materie nucleară explozivă”.

Însă într-un interviu pentru săptămânalul german Der Spiegel publicat luni, liderul diplomaţiei iraniene, Ali Akbar Salehi, a reafirmat dreptul statului său de a utiliza energia nucleară în scopuri paşnice.

În acelaşi timp, acesta a propus un compromis pentru a limita „în mod voluntar” nivelul de îmbogăţire a combustibilului nuclear, în schimbul unei furnizări de uraniu îmbogăţit din partea unor state terţe.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...