Austeritate la Palatul Buckingham: Regina Marii Britanii reduce consumul

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a impus reducerea consumului de energie la Palatul Buckingham, din cauza creşterii facturilor la electricitate şi gaze, relatează Financial Times în ediţia electronică.
Cristi Dorombach - S, 22 oct. 2011, 08:18

Mai multe afişe au fost puse în Palatul Buckingham, cu titlul Economie de Combusibil, care avertizează ferm: „Este atrasă atenţia tuturor membrilor personalului asupra nevoii de a stinge becurile inutile”. Însăşi regina merge pe coridoarele palatului şi stinge becurile care nu sunt necesare, a declarat un angajat de la Palatul Buckingham.

Potrivit datelor oficiale, facturile reginei la elecricitate şi gaze erau în valoare de 2,2 milioane de lire sterline (aproximativ 2,5 milioane de euro) în anul fiscal 2010-2011, reprezentând 6,9 la sută din veniturile guvernamentale ale Casei regale.

Venitul reginei a fost ulterior îngheţat, în timp ce facturile la energie au crescut în medie cu 20 la sută. În condiţiile unui consum constant, facturile vor creşte în acest an fiscal la 2,6 milioane de lire sterline (circa 2,98 milioane de euro), reprezentând 8,2 la sută din venitul reginei.

În aceste condiţii, regina se apropie de „sărăcia energetică”, o situaţie în care un proprietar trebuie să cheltuiască 10 la sută din venitul său anual pentru a-şi încălzi locuinţa la un nivel acceptabil.

Te-ar mai putea interesa și
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Primăria Capitalei anunţă că a dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea Veche, prima curte domnească a oraşului şi cel mai vechi monument medieval al Bucureştiului...
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
Proiectul comun dintre KazMunayGas și Lukoil pentru explorarea petrolieră în perimetrul Al-Farabi, situat în sectorul ...
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația de la ANRE
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația ...
Proiectul instalației de stocare de la Buciumi, Bacău, de 88 MW/176 MWh, al norvegenilor de la Scatec, urmează să primească ...
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Un protest cu tema "Stop extremismului şi violenţei! România democrată" va avea loc duminică în Piaţa Victoriei, între ...