Fuziunea anului a picat. EADS şi BAE au renunţat la tranzacţie după opoziţia guvernelor europene

EADS şi BAE Systems au renunţat la planurile de fuziune, tranzacţie estimată la 45 miliarde de dolari, pe fondul opoziţiei guvernelor europene implicate în proces, abandonând aspiraţiile de a crea cea mai mare companie de inginerie aerospaţială şi apărare din lume.
Economica.net - mie, 10 oct. 2012, 13:49
Fuziunea anului a picat. EADS şi BAE au renunţat la tranzacţie după opoziţia guvernelor europene

„Discuţiile cu guvernele relevante nu au ajuns într-un punct unde ambele companii să poată prezenta câştigurile şi planurile detaliate de afaceri pentru această fuziune”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de grupul britanic BAE, citat de Bloomberg.

Fuziunea celor două grupuri europene ar fi creat o companie capabilă si rivalizeze umăr la umăr cu gigantul american Boeing.

Eşecul proiectului subliniază divergenţele dintre guvernele europene, Germania încercând să menţină un echilibru de putere în raport cu Franţa şi Marea Britanie.

BAE Systems pierde astfel accesul la operaţiunile de inginerie aeronautică civilă de care are nevoie într-o perioadă de austeritate, cu bugete tot mai modeste alocate apărării, în timp ce EADS bifează încă un eşec în încercarea de a combina sub aceeaşi umbrelă industriile aerospaţiale ale celor mai mari trei economii europene.

Companiile aveau la dispoziţie până miercuri la ora 17:00 (20:00 ora României) pentru prezentarea planului de fuziune, solicitarea unei amânări sau abandonarea tranzacţiei. Discuţiile dintre managerii celor două companii şi guvernele europene sunt însă în impas, care aparent nu mai poate fi depăşit.

Fuziunea nu ar fi fost o certitudine nici după depăşirea negocierilor cu guvernele europene: EADS şi BAE ar fi avut nevoie ulterior de avizul acţionarilor şi de binecuvântarea guvernului american, care derulează proiecte importante de apărare cu grupul britanic.

Acţionarii şi investitorii de pe burse s-au arătat încă din start nemulţumiţi de intenţia celor două grupuri de a fuziona. Acţiunile EADS au coborât cu peste 11% din 12 septembrie, când planurile companiilor au devenit publice. Miercuri, după blocarea discuţiilor, titlurile companiei au avansat cu 1,15%. BAE a pierdut 2,9% pe bursa de la Londra după ce a făcut publică intenţia de a fuziona cu EADS.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...