Aproape 5.000 de procese de returnare a taxei auto, la Curtea de Apel Ploieşti, în primele nouă luni

Aproape 5.000 de procese prin care cei care au cumpărat maşini cer returnarea taxei de poluare au intrat, în primele nouă luni ale acestui an, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, numărul acestor dosare fiind de trei ori mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut.
Economica.net - vin, 12 oct. 2012, 07:43
Aproape 5.000 de procese de returnare a taxei auto, la Curtea de Apel Ploieşti, în primele nouă luni

Un număr de 4.890 de dosare care au ca obiect returnarea taxei de poluare au intrat, în primele nouă luni ale acestui an, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, care judecă recursuri şi apeluri la sentinţele pronunţate de instanţele inferioare din judeţele Prahova, Buzău şi Dâmboviţa.

Conform datelor furnizate de Biroul de informare şi relaţii publice al Curţii de Apel Ploieşti la solicitarea MEDIAFAX, 4.890 de dosare care au ca obiect taxa de poluare au intrat în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, numărul dosarelor de acest fel fiind de trei ori mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, respectiv de 1.503 dosare.

Din totalul de 4.890 de dosare, 3.154 au fost deja soluţionate.

Reprezentanţii Curţii de Apel Ploieşti au spus că „nu există o statistică a soluţiilor pronunţate în aceste dosare dar, în mare parte, la nivelul Curţii de Apel Ploieşti ca instanţă de recurs au fost menţinute soluţiile instanţelor de fond prin care s-a dispus restituirea sumelor reprezentând taxa de poluare”.

Ordonanţa de urgenţă 1/ 2012 care vizează amânarea până la 1 ianuarie 2013 a datei de la care devine obligatorie aplicarea taxei auto, a fost aprobată, marţi, de deputaţi, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Ordonanţa iniţiată de Guvenul Boc prevede amânarea datei de la care devine obligatorie aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost aplicată taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare pentru autovehicule.

Amânarea operează de la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, din februarie 2012 şi până la 31 decembrie 2012.

Ordonanţa reglementează şi situaţia persoanelor care au achitat taxa pentru transcrierea dreptului de proprietate a autovehicului. În acest caz, contribuabilii se pot adresa organelor abilitate pentru restituirea taxei plătite, conform Ordonanţei 92/2003 privind codul de procedură fiscală.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor a verificat peste 14.000 de firme în 2025, pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanțelor a verificat peste 14.000 de firme în 2025, pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanţelor a verificat anul trecut peste 14.000 de de societăţi comerciale pentru identificarea şi sancţionarea practicilor de publicitate înşelătoare şi a comportamentelor......
Netanyahu spune că a ordonat forțelor israeliene să preia controlul asupra a 70% din teritoriul Fășiei Gaza
Netanyahu spune că a ordonat forțelor israeliene să preia controlul asupra a 70% din teritoriul Fășiei Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că a ordonat armatei să sfideze termenii armistiţiului în ...
Primele șase economii ale Uniunii Europene caută o soluție pentru supravegherea centralizată a piețelor de capital din blocul comunitar
Primele șase economii ale Uniunii Europene caută o soluție pentru supravegherea centralizată a piețelor de capital din ...
Miniştrii de Finanţe din primele şase economii din Uniunea Europeană vor să găsească o poziţie comună la propunerea ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat de 98 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat de 98 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, cu un rulaj total de 97,91 ...