Polonia pregăteşte investiţii de peste 40 mld euro pentru susţinerea economiei

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a prezentat, vineri, în Parlament un program de investiţii de peste 40 de miliarde de euro pentru susţinerea creşterii economice şi a pieţei muncii, cerând un vot de încredere pentru guvernul aflat în pierdere de popularitate, relatează AFP.
Economica.net - vin, 12 oct. 2012, 13:14
Polonia pregăteşte investiţii de peste 40 mld euro pentru susţinerea economiei

„Prioritatea noastră este menţinerea cu orice preţ a creşterii economice, chiar şi lentă, pentru a proteja locurile de muncă”, a afirmat Tusk, a cărui prestaţie în fruntea guvernului este dezaprobată de 44% dintre polonezi, faţă de 26% care îl susţin, potrivit unui sondaj publicat vineri.

Rata şomajului a atins în septembrie 12,5% din populaţia activă, respectiv 2 milioane de persoane nu au loc de muncă, dintr-un total de 38 de milioane de locuitori.

Tusk a anunţat în principal investiţii de 60 de miliarde de zloţi (15 miliarde euro) în dezvoltarea sectorului energetic până în 2020, cu construcţia unor noi centrale, a unui terminal de gaze şi a unor nou gazoducte.

El a promis înfiinţarea unui fond special de investiţii de 10 miliarde de euro, gestionat de banca de sta BGK şi destinat stimulării pieţei muncii până în 2015.

Acest fond va fi alimentat cu acţiuni deţinute de stat în diverse întreprinderi, a preciat Tusk.

Premierul a dat asigurări că programul de construcţie de autostrăzi şi modernizări de drumuri, care a stagnat în această vară, va continua cu investiţii de peste 10 miliarde de euro în decurs de trei ani.

Tusk a promis totodată că programul de modernizare a căilor ferate, care până acum a dezamăgit, va fi relansat cu investiţii de 7,5 miliarde de euro până în 2015, în timp ce în 2013 vor fi organizate licitaţii pentru achiziţia de trenuri.

Premierul a anunţat totodată un plan de încurajare a natalităţii, una dintre cele mai reduse din lume, care include prelungirea până la un an a concediului de maternitate, cu plata a 80% din salariu, şi promovarea construcţiei de noi creşte.

„Acest program trebuie să fie aprobat cu o majoritate clară în Parlament. Vrem să verificăm dacă mandatul nostru parlamentar mai este în vigoare”, a afirmat premierul.

Coaliţia de centru condusă de Tusk este la putere de cinci ani, după ce a fost realeasă în 2011, şi dispune de o majoritate de 234 de deputaţi în camera inferioară a Parlamentului, dintr-un total de 460.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind că nu au ce căuta drone în spaţiul aerian naţional, iar România......
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Conținutul de nutrienți afișat pe etichetele alimentelor ambalate prezintă diferențe majore între țările europene ...
Se schimbă modul de calcul al ROBOR, care afectează toți românii cu credite. Nicio bancă nu va mai putea vedea ofertele celorlalte atunci când cotează – surse
Se schimbă modul de calcul al ROBOR, care afectează toți românii cu credite. Nicio bancă nu va mai putea vedea ofertele ...
Mai mult de 60% dintre reglementările pe baza cărora se calculează indicele ROBOR vor fi modificate, după amenzile date ...