Antonescu: Vom câştiga alegerile şi ştiu cum îl va chema pe viitorul prim-ministru – Victor Ponta

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-a declarat convingerea, sâmbătă, la Consiliul Naţional al PSD, că USL va câştiga alegerile în 2012 şi că Victor Ponta, preşedintele PSD, va fi viitorul prim-ministru.
Economica.net - S, 22 oct. 2011, 09:17

„Ştiu foarte clar că vom câştiga alegerile şi ştiu cum îl va chema pe viitorul prim-ministru: Victor Ponta”, le-a spus el delegaţilor la Consiliu, Antonescu menţionând că tinereţea acestui este un atu, nu un dezavantaj.

Liderul PNL a susţinut că nu mai are niciun dubiu în legătură cu viabilitatea şi reuşita proiectului USL.

„Dragi prieteni, îi batem, dar greul va începe abia după aceea”, a atenţionat liderul liberal.

Remarcând, la începutul discursului, după ce a urcat la tribună, că în PSD „se ajunge greu sus”, Crin Antonescu a arătat că este prezent la acestă întrunire nu în calitate de „invitat”, ci în calitate de „aliat, deci de coleg”.

El a declarat că proiectul USL, un „demers politic fără precedent”, a fost privit cu foarte mult scepticism şi mare ostilitate de către reprezentanţii puterii. Antonescu a dat asigurări că el şi PNL vor fi alături de PSD „până la capăt”, el precizând că aceasta nu înseamnă numai câştigarea alegererilor şi îndepărtarea de la putere a actualilor guvernanţi, ci un ciclu de guvernare până România va fi adusă pe drumul cel bun.

„În acestă alianţă am venit, şi unii şi alţii, întregi şi dorim, în acelaşi timp, să rămânem, şi unii şi alţii, diferiţi”, a spus, pe de altă parte, Antonescu.

Potrivit declaraţiilor sale, în prezent, toată lumea vorbeşte despre necesitatea reducerii cheltuielilor statului, dar nimeni nu vorbeşte despre demisia statului de la obligaţiile sale fundamentale.

„Unitate, încredere, organizare”, a spus liderul liberal, la finalul discursului său, invocând, astfel, principiile USL.

Te-ar mai putea interesa și
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
Proiectul comun dintre KazMunayGas și Lukoil pentru explorarea petrolieră în perimetrul Al-Farabi, situat în sectorul kazah al Mării Caspice, a fost suspendat, potrivit presei locale....
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația de la ANRE
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația ...
Proiectul instalației de stocare de la Buciumi, Bacău, de 88 MW/176 MWh, al norvegenilor de la Scatec, urmează să primească ...
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Un protest cu tema "Stop extremismului şi violenţei! România democrată" va avea loc duminică în Piaţa Victoriei, între ...
Economia Iranului s-a contractat cu 10% după izbucnirea războiului
Economia Iranului s-a contractat cu 10% după izbucnirea războiului
Economia iraniană s-a contractat cu 10,1% în primul trimestru al anului persan (perioada cuprinsă între lunile martie ...