Mii de oameni protestează la Cairo împotriva puterii militare

Mii de manifestanţi - islamişti şi laici - au început să se adune de vineri dimineaţă în Piaţa Tahrir din Cairo pentru a solicita ca armata să transfere rapid puterea unui guvern civil, relatează AFP.
Economica.net - vin, 18 nov. 2011, 14:35

Islamiştii egipteni, aflaţi la originea apelului, intenţionează de asemenea să protesteze împotriva unui proiect de cartă constituţională propus de autorităţi, apreciind că acest prerogativ îi revine viitorului parlament pentru care vor fi organizate alegeri începând cu 28 noiembrie, potrivit Agerpres.

Manifestaţia, la care participă partide islamiste, dar şi liberale şi de stânga, precum şi formaţiuni prodemocraţie aflate la originea revoltei din ianuarie/februarie, urma să debuteze la jumătatea zilei, după tradiţionala rugăciune musulmană de vineri.


Însă mii de persoane erau deja prezente încă de dimineaţă în Piaţa Tahrir, emblematică pentru revolta care a provocat căderea preşedintelui Hosni Mubarak la 11 februarie. Apelul la această manifestaţie a fost lansat miercuri de Fraţii Musulmani, după decizia guvernului, care gestionează ţara sub tutela armatei, de a-şi continua proiectul de redactare a unei ‘declaraţii de principii fundamentale ale Constituţiei’.

Reclamată iniţial de grupările liberale şi laice, această cartă ar putea limita marja de manevră a comisiei care va fi însărcinată cu redactarea viitoarei legi fundamentale. Membrii acestei comisii vor fi aleşi de următorul parlament, în care islamiştii, forţa de opoziţie cea mai structurată din ţară, speră să obţină majoritatea.

Te-ar mai putea interesa și
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Cerha Hempel București a anunțat astăzi că a fuzionat cu societatea de avocatură românească Bohâlțeanu & Asociații (BSMP) și că astfel, începând cu 1 august 2026, își consolidează......
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile de vânzare de energie pe 20 de ani pentru că “nu a existat niciun participant”
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile ...
SNN a confirmat că a oprit licitațiile de vânzare de energie electrică pe 20 de ani de acum înainte, prin contracte ...
Reforma vamală a UE a intrat de astăzi în vigoare. Comisia Europeană susține că sistemul va deveni mai simplu și mai digital în toată Uniunea
Reforma vamală a UE a intrat de astăzi în vigoare. Comisia Europeană susține că sistemul va deveni mai simplu și mai ...
Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal ...
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul Sănătate 2021-2027, după ce inițial proiectul fusese inclus în PNRR
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul ...
Primăria Municipiului Oradea a anunţat luni semnarea contractului de finanţare pentru construirea şi dotarea noului Spital ...