ANRE vrea să scumpească transportul energiei electrice cu 10%. Cu cât mai creşte preţul

Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Energie (ANRE) propune creşterea tarifului pentru transportul energiei electrice cu aproximativ 10%, de la 1 ianuarie 2013, ceea ce ar putea duce la o majorare de 0,5% - 0,7% în preţul final, potrivit unui document lansat în dezbatere publică, vineri, pe site-ul instituţiei.
Economica.net - vin, 12 oct. 2012, 15:30
ANRE vrea să scumpească transportul energiei electrice cu 10%. Cu cât mai creşte preţul

‘Noua metodologie de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, pentru noua perioadă de reglementare, a fost elaborată având în vedere obligaţiile de interconectare ale României, ceea ce implică o majorare a tarifelor de transport, necesară pentru interconectare. Documentul conţine o serie de propuneri de calcul ce vor fi analizate, discutate în Consiliul Consultativ’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ.

Pe întreg lanţul, de la producţie la consumatorul final, transportul energiei electrice are o pondere de 7%, iar o creştere cu aproximativ 10% a acestuia ar însemna o majorare a preţului final cu 0,7%, estimările ANRE indicând o creştere în jurul a 0,5% – 0,7%.

Noua metodologie de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice propusă de ANRE presupune, de asemenea, analiza necesarului investiţional pentru lucrările necesare reţelei de transport.
‘Operatorul va avea sarcina de a interconecta cu reţelele vecine, ceea ce înseamnă că va trebui să realizeze întăriri ale sistemului. Astfel, va trebui să analizăm necesarul de investiţii. Totodată, dacă există probleme de siguranţă, trebuie să luăm în considerare propunerile de cheltuieli ale operatorului sistemului, cheltuieli ce se vor reflecta în preţul final’, a adăugat Havrileţ.

Majorarea tarifelor de transport se operează în paralel cu liberalizarea pieţei energiei electrice. ‘Liberalizarea pieţei energiei electrice înseamnă dereglementarea ei, adică plata unui preţ real pentru energia electrică’, a spus Niculae Havrileţ.

Conform Legii energiei electrice şi a gazelor naturale aprobată în 10 iulie 2012, calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate pe piaţa energiei electrice pentru clienţii finali va începe de la 1 septembrie 2012 pentru clienţii non-casnici şi de la 1 iulie 2013 pentru clienţii casnici.

Termenele finale pentru furnizarea de energie electrică în regim reglementat se realizează până la 31 decembrie 2013 pentru clienţii non-casnici, respectiv până la data de 31 decembrie 2017 pentru clienţii casnici.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac cu mari condiții și supraveghetor independent-CONFIRMARE
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac ...
Consiliul Concurenței a dat acordul final pentru preluarea Campion Broker, intermediar de asigurări de top 10, de către Allianz Țiriac, firmă fondată de Ion Țiriac și al doilea mare jucător......
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit ...
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...