Sima: Am un contract care mă acoperă 100% pentru pierderile clienţilor

Cristian Sima, fostul director al Bursei din Sibiu, a declarat duminică într-un interviu că are un contract care îl acoperă 100% pentru pierderile clienţilor, iar aceştia nu ar avea nicio şansă dacă l-ar acţiona în instanţă.
Economica.net - lun, 15 oct. 2012, 05:24
Sima: Am un contract care mă acoperă 100% pentru pierderile clienţilor

„Aceşti clienţi, analizând la rece situaţia, ce şanse au? Se duc să depună plângere unde? În British Virgin Islands sau la Londra, că o firmă din British Virgin Islands le-a tranzacţionat pe nişte platforme banii şi le-a pierdut. Cu un contract făcut de nişte avocaţi londonezi, care mă acoperă pe mine 100%. Chiar dacă eu spun că iau riscuri mici, mari sau medii, orice risc mic poate să devină un risc mare”, a spus Sima.

El a afirmat că o speculaţie nereuşită se numeşte o investiţie pe termen lung.

„Şi-atunci le spun, băi, aveţi speculaţii nereuşite, staţi cu ele, poate cine ştie, se întâmplă şi recuperaţi”, a spus Sima.

El afirmă că dacă ar fi fost un „capitalist feroce” ar fi putut rămâne în Bucureşti şi le-ar fi putut spune clienţilor că le-a pierdut banii, chiar dacă şi-ar fi riscat viaţa în cazul în care unii clienţi „i-ar fi dat în cap vâzând că legal nu au ce să facă”.

„Toată lumea ştia de aceste clauze şi erau încântate de avantajele fiscale”, a mai spus el.

Sima a susţinut vineri seara într-o emisiune TV, unde a intrat în direct, că este în Reykjavik (Islanda) şi că a plecat de frică din ţară, întrucât i s-ar fi cerut să îşi cedeze toate activele pe care le are după ce a pierdut banii clienţilor săi.

„La sfârţitul lunii septembrie, în ultima vineri, am plecat în Elveţia, pentru că altfel ar fi trebuit să semnez că cedez toate activele. Am multe participaţiuni, case, apartamente… Eu o să vă spun toată povestea. De când am început să scriu, nu v-am spus nicio minciună. Totul se referă la bani şi la putere”, a afirmat el atunci.

El a mai spus că nu poate spune cine i-a cerut să cedeze tot ce are pentru ca apoi „să o poată lua de la capăt”. Întrebat dacă i s-a cerut într-un „mod gansteros”, sau doar pentru acoperirea pierderilor, Sima a spus că este „ceva la limită”.

Totodată, el a negat că ameninţările vin din „plan politic” sau de la concurenţii săi.

Întrebat dacă se simte ameninţat de unii clienţi, el a confirmat. El a mai spus că a avut clienţi „foate puternici şi foarte bogaţi” din România, iar faptul că el se află în Islanda îl face să se simtă mai protejat.

Totodată, Sima a arătat că nu are încredere să intre într-un program de protecţie a martorilor în România.

Până vineri, când a trimis trei scrisori presei, Sima nu mai pututse fi contactat de la 1 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, una dintre cele mai importante investiţii în domeniul medical care a fost......
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...