Românii şi bulgarii au acces la de două ori mai multe meserii în Franţa

Accesul la locuri de muncă pentru români şi bulgari a fost extins în Franţa la 291 de meserii, faţă de 150 anterior, în sectoare în care angajatorii întâmpină dificultăţi la recrutare, potrivit unei decizii publicate duminică în Jurnalul Oficial, relatează AFP.
Economica.net - lun, 15 oct. 2012, 05:32
Românii şi bulgarii au acces la de două ori mai multe meserii în Franţa

Decizia a semnată de miniştrii de Interne Manuel Valls şi al Muncii Michel Sapin.

Între meseriile nou autorizate figurează cea de coafor, tinichigiu auto, transportator de mobilă la mutarea locuinţei, întreţinător de spaţii de verzi sau manager de personal pentru bucătărie.

Lista completată acoperă majoritatea sectoarelor, inclusiv construcţii şi lucrări publice (muncitor, reparator de acoperişuri, desenator, etc.), hotelier (bucătar, ospătar, etc.), agricultură, pescuit, industrie (sudor, mecanic, etc.), comerţ şi întreţinere. Pe listă de află şi funcţii în domeniul informatic, bancar şi financiar.

Această relaxare a fost anunţată la 22 august de către Guvern, în acelaşi timp cu suprimarea unei taxe pe care angajatorul avea obligaţia să o plătească pentru recrutarea de cetăţeni europeni din România şi Bulgaria, majoritatea romi, prezenţi în Franţa.

Românii şi bulgarii sunt supuşi până la sfârşitul lui 2013 unor restricţii. În afară de exercitarea unei meserii autorizate, ei au nevoie totodată de o autorizaţie de muncă, eliberată de către prefectură. Toate asociaţiile reclamă „anularea totală” a obligaţiilor tranzitorii impuse.

Potrivit Guvernului, această cvasidublare a listei de meserii răspunde unei „duble preocupări”. Pe de o parte este menită „să anticipeze în mod progresiv intrarea României şi Bulgariei în domeniul dreptului comun aplicabil tuturor cetăţenilor comunitari, care va interveni cel mai târziu la 31 decemrbie 2013”, precizează cele două ministere într-un comunicat. Pe de altă parte ea vizează „să faciliteze” „inserţia” lor prin intermdiul unor „acţiuni concrete”, accesul pe piaţa muncii fiind „una dintre cheile principale ale acestei inserţii”.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...