Un fotbalist din Anglia, anchetat pentru că ar fi urinat la un meci în faţa suporterilor adverşi

Mijlocaşul echipei Bristol Rovers, Jordan Goddard, este anchetat de propriul club pentru că ar fi urinat în faţa suporterilor adversarei Corby Town, sâmbăta trecută, la un meci de pe teren propriu, din primul tur al Cupei Angliei, informează The Sun.
Economica.net - vin, 18 nov. 2011, 16:46

Goddard ar fi urinat pe steagul din corner, în faţa a aproximativ 500 de fani oaspeţi, în timp ce se încălzea pentru a intra în joc. Incidentul se pare că a avut loc cu puţin înainte de pauza partidei la care au asistat 3.787 de spectatori.

Jordan Goddard, în vârstă de 18 ani, a intrat pe teren în minutul 90+3 al meciului câştigat de echipa sa, cu scorul de 3-1. El a debutat astfel în prima echipă a clubului din Bristol.

Incidentul a fost raportat la Poliţie de către un spectator, James Crawford (48 de ani), care a fost însoţit la meci de fiul său în vârstă de 12 ani.
O purtătoare de cuvânt a clubului Bristol Rovers a declarat că acest caz face obiectul unei anchete interne.

Te-ar mai putea interesa și
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat în sus mâinele încătușate la ieșirea din sediul DIICOT
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat ...
Update: Călin Georgescu a fost scos în cătușe din sediul DIICOT. La ieșire el a ridicat în aer mâinile, astfel încât să se vadă clar că este încătușat. Georgescu este dus la Arestul......
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul obstacol în calea unei vieți mai bune – sondaj IRES
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul ...
O treime dintre români consideră că propria calitate a vieții a scăzut în ultimul an, iar presiunea financiară generată ...
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Cerha Hempel București a anunțat astăzi că a fuzionat cu societatea de avocatură românească Bohâlțeanu & Asociații ...
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile de vânzare de energie pe 20 de ani pentru că “nu a existat niciun participant”
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile ...
SNN a confirmat că a oprit licitațiile de vânzare de energie electrică pe 20 de ani de acum înainte, prin contracte ...