Mitrea: Caricaturile cu Geoană le voi folosi la darts. Mă distrez când sunt nervos

Senatorul Miron Mitrea, coordonatorul campaniei PSD pentru alegerile locale din Capitală, a cumpărat, sâmbătă, la Consiliul Naţional, două caricaturi cu Mircea Geoană, pe care a spus că le va folosi pentru a juca darts când este nervos, scrie "Gândul".
Economica.net - S, 22 oct. 2011, 10:12

Patru caricaturi a cumpărat sâmbătă Miron Mitrea de la expoziţia organizată de Institutul „Ovidiu Şincai” în faţa sălii unde s-a desfăşurat Consiliul Naţional al PSD: două cu Mircea Geoană, una cu Ion Iliescu şi una a sa, notează Gândul.

„Am luat caricaturi doar cu cei care mă interesează”, a declarat pentru „Gândul” Miron Mitrea. Întrebat dacă nu cumpără o caricatură şi cu Marian Vanghelie, senatorul a spus că „nu îl interesează”. „Am luat o caricatură cu domnul Iliescu, că mie îmi este drag şi una cu mine, să le pun în birou”, a explicat Mitrea.

Cel mai mult a fost interesat de fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană, care a criticat într-un interviu acordat MEDIAFAX decizia partidului de a-l numi coordonator al campaniei pentru alegerile locale. „Este cea mai importantă caricatură”.

El a vrut să cumpere la început o caricatură cu Geoană în format A3, care costa 100 de lei. Nu i-a plăcut, considerând că nu îl reprezintă destul de bine.

„Astea mici îl reprezintă mai bine, este mai caraghios. Caricatura asta în care arată aşa mai prostănac mi-a plăcut foarte mult. Una o să o pun acasă, alta în Deltă şi când sunt nervos mă distrez, joc darts”, a declarat pentru „Gândul” Miron Mitrea.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a lansat, într-un interviu acordat vineri agenţiei MEDIAFAX, o serie de critici la adresa lui Miron Mitrea, afirmând că alegerea acestuia ca şef de campanie a lui Sorin Oprescu este o idee nefericită.

„Alegerea domnului Mitrea ca şef de campanie a lui Sorin Oprescu este o idee nu foarte fericită, ca să nu spun nefericită. Pe de o parte, pentru că maniera brutală în care se încearcă impunerea domnului Mitrea la (PSD – n.r.) Bucureşti creează o reacţie firească şi legitimă din partea organizaţiei. Pe de altă parte, domnul Oprescu a câştigat alegerile pe o notă de independenţă şi nu cred că domnul Mitrea reprezintă un plus de vreun fel pentru Sorin Oprescu. Dar este decizia lui, însă cred că, din punctul de vedere al jocului politic, această soluţie este nefericită”, a susţinut Geoană.

În replică, Miron Mitrea a declarat că fostul preşedinte al partidului Mircea Geoană nu mai contează pentru el şi nu îl interesează ce afirmă acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Primăria Capitalei anunţă că a dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea Veche, prima curte domnească a oraşului şi cel mai vechi monument medieval al Bucureştiului...
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
Proiectul comun dintre KazMunayGas și Lukoil pentru explorarea petrolieră în perimetrul Al-Farabi, situat în sectorul ...
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația de la ANRE
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația ...
Proiectul instalației de stocare de la Buciumi, Bacău, de 88 MW/176 MWh, al norvegenilor de la Scatec, urmează să primească ...
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Un protest cu tema "Stop extremismului şi violenţei! România democrată" va avea loc duminică în Piaţa Victoriei, între ...