Dacă va fi nevoită să aleagă între UE şi Kosovo, Serbia va renunţa la Europa – Nikolici

Preşedintele sârb, Tomislav Nikolici, a declarat într-un interviu publicat marţi de cotidianul Vecernje Novosti că ţara sa va renunţa la integrarea în Uniunea Europeană, dacă Bruxelles-ul îi va cere oficial recunoaşterea Kosovo, relatează AFP.
Economica.net - mar, 16 oct. 2012, 12:13
Dacă va fi nevoită să aleagă între UE şi Kosovo, Serbia va renunţa la Europa - Nikolici

„Dacă ni se va pune oficial condiţia de a alege între UE şi Kosovo, vom renunţa la calea europeană”, a declarat Nikolici.

„În momentul de faţă, UE ne ţine la distanţă numai din cauza Kosovo. Ne poate ţine departe încă o sută de ani de acum înainte, dar tot nu ne vom schimba poziţia în ceea ce priveşte provincia noastră meridională”, a insistat el.

Preşedintele sârb a apreciat că a trasa noi condiţii „care nu mai sunt în vigoare pentru alte ţări” candidate la UE ar putea avea ca efect îndepărtarea Serbiei de Europa. „În acest caz, ar fi preferabil să ne spună: «Nu vă vrem»”, a afirmat el.

Aflat joi în vizită la Begrad, comisarul european pentru Extindere, Stefan Füle, a declarat că negocierile de aderare cu Serbia vor fi deschise de îndată ce „progrese tangibile vor fi înregistrate, mai exact o ameliorare viabilă şi vizibilă a relaţiilor cu Kosovo”.

Kosovo şi-a proclamat în mod unilateral independenţa în februarie 2008, puternic respinsă de către Belgrad.

Sâmbătă, preşedintele sârb a cerut Uniunii Europene să schimbe formularea „integritatea teritorială a Kosovo” care figurează în strategia de extindere, pe care o consideră inacceptabilă, apreciind că Bruxelles-ul recunoaşte astfel independenţa Kosovo.

Te-ar mai putea interesa și
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) a anunţat joi că intenţionează să modifice reglementările privind vizele acordate studenţilor străini, participanţilor la......
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14%, în cei patru ani ...
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Compania românească BlueSpace Technology, în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia ...
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape 30 de ani de la lansare
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape ...
La aproape trei decenii de la realizare, "Dolce far niente" (1998), filmul scris şi regizat de Nae Caranfil, ajunge pentru ...