Şeful Citigroup a demisionat

Directorul general al Citigroup, Vikram Pandit, a demisionat din funcţie şi s-a retras inclusiv din board-ul instituţiei, a anunţat marţi a treia mare bancă americană în funcţie de active, transmite MarketWatch.
Economica.net - mar, 16 oct. 2012, 13:27
Şeful Citigroup a demisionat

Pandit va fi înlocuit de Mike Corbat, fost director general al Citigroup pentru regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, care lucrează în această bancă de aproape trei decenii.

În urma informaţiei, acţiunile Citigroup au coborât cu până la 3%, fiind ulterior tranzacţionate în scădere cu 1,7%.

„Având în vedere progresele realizate în ultimii câţiva ani, am ajuns la concluzia că este momentul potrivit ca altcineva să preia conducerea Citigroup”, a afirmat Pandit într-un comunicat.

Pandit a devenit director general al Citigroup în decembrie 2007, iar prima parte a carierei sale a petrecut-o la Morgan Stanley.

„Respectăm decizia lui Vikram. De la numirea sa la începutul crizei financiare şi până acum Vikram a restructurat şi a recapitalizat compania, ne-a consolidat brandul internaţional şi a reorientat operaţiunile”, a declarat preşedintele board-ului Citigroup, Michael E. O’Neill.

Preşedintele şi directorul operaţional John P. Havens a demisionat la rândul său.

Havens a declarat că intenţiona să se retragă din funcţie la sfârşitul acestui an dar a decis, având în vedere demisia lui Pandit, să plece acum din companie.

Banca nu a dezvăluit cine va fi succesorul lui Havens.

Citigroup a anunţat luni scăderea profitului net în trimestrul al treilea cu 88%, la 468 milioane de dolari, în urma revizuirii în scădere a valorii unei participaţii de 49% deţinute la compania de brokeraj Smith Barney, vândută în septembrie către Morgan Stanley.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor (MF) a atras, în luna iulie, 659 de milioane de lei (202,6 milioane de lei pentru emisiunile în lei și, respectiv, 87,6 milioane de euro pentru emisiunile în euro), în......
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru miile de muncitori care traversau zilnic frontiera
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru ...
Încetarea controalelor vamale la frontiera între enclava britanică Gibraltar şi Spania, intrată în vigoarea la miezul ...
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata americană a anunţat miercuri lansarea şi finalizarea între timp a unui nou val de atacuri aeriene asupra unor ...
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară în funcție de noua formă a legii salarizării
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară ...
Protestele angajaţilor din sistemul finanţelor publice ar putea trece într-o etapă superioară, inclusiv prin declanşarea ...