Băsescu: Menţinerea restricţiilor de muncă pentru români, o piedică pentru Piaţa Unică

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, în întrevederea cu Michel Barnier, comisarul european pentru Piaţa Internă şi Servicii, că decizia unor state UE de a menţine restricţiile la angajare pentru români reprezintă o piedică în valorificarea deplină a potenţialului pieţei unice.
Economica.net - mar, 16 oct. 2012, 16:31
Băsescu: Menţinerea restricţiilor de muncă pentru români, o piedică pentru Piaţa Unică

 „Şeful statului a menţionat, în acest context, că este important ca eforturile Comisiei să se concentreze şi pe respectarea principiului fundamental al liberei circulaţii, mobilitatea lucrătorilor fiind una dintre resursele principale ale pieţei interne. Domnul preşedinte Traian Băsescu a relevat că decizia unor state membre de a menţine restricţiile la angajare pentru cetăţenii români până la finalul anului viitor constituie o piedică în valorificarea deplină a potenţialului pieţei interne”, a afirmat Băsescu, potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, Băsescu a reiterat sprijinul României faţă de obiectivul de consolidare şi desăvârşire a Pieţei Unice, unul dintre cele mai importante avantaje competitive ale Uniunii în plan global. El a salutat eforturile Comisiei Europene de continuare a acestui proces prin adoptarea Actului pentru Piaţă Unică II.

La rândul său, comisarul Michel Barnier a semnalat necesitatea unor eforturi suplimentare pentru a finaliza negocierile cu privire la propunerile restante din cadrul Actului pentru Piaţă Unică I.

  În ceea ce priveşte Actul pentru Piaţă Unică II, oficialul european a menţionat că acesta reprezintă un al doilea set de acţiuni prioritare dedicate pieţei interne, pe care Comisia le consideră în măsură să genereze efecte pozitive reale în economie şi să crească încrederea cetăţenilor şi a mediului de afaceri în Piaţa Unică şi în beneficiile pe care aceasta le poate genera, se mai evidenţiază în comunicatul Preşedinţiei.

Şeful statului afirma în mai 2012 că o liberalizare completă a pieţei forţei de muncă în Uniunea Europeană este un element de creştere economică.

„Nu putem fi într-un soi de limbaj dublu: când este vorba de piaţă unică liberalizată, să putem cumpăra orice, oriunde pe teritoriul Uniunii Europene, să facem tot felul de afaceri, să fim de acord, iar când vine vorba de libera circulaţie a forţei de muncă, să mai avem încă nouă state care au restricţii pentru forţa de muncă din România. Deci lucrurile trebuie discutate foarte deschis şi cinstit. Nu putem să vorbim numai de bani. Sunt convins că o liberalizare completă a pieţei forţei de muncă în Uniunea Europeană este un element de creştere economică. De ce, atunci vorbim doar de liberalizarea pieţei unice, când e vorba de IT, când e vorba de orice altceva, de industrie, de economie, dar nu şi de piaţa forţei de muncă”, afirma Băsescu.

Cele 9 ţări UE care menţin parţial sau integral restricţiile de muncă pentru lucrătorii români şi bulgari până la finalul 2013, când expiră perioada de tranziţie de 7 ani prevăzută de tratatele de aderare, sunt Marea Britanie, Irlanda, Germania, Belgia, Franţa, Luxemburg, Malta, Olanda şi Austria.

Te-ar mai putea interesa și
Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% în februarie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut – date INS
Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% în februarie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut – ...
Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% în luna februarie 2024, comparativ cu luna februarie 2023, potrivit Buletinului statistic de preţuri al Institutului Naţionale de Statistică,......
Londra speră să expulzeze 5.700 de migranţi către Rwanda „până la sfârşitul anului”
Londra speră să expulzeze 5.700 de migranţi către Rwanda „până la sfârşitul anului”
Marea Britanie a demarat, marţi, controalele fizice asupra produselor alimentare proaspete importate din Uniunea Europeană, ...
Economia germană a evitat recesiunea la începutul anului
Economia germană a evitat recesiunea la începutul anului
Economia germană a revenit pe creştere în primul trimestru al acestui an, când a înregistrat un avans modest dar peste ...
ONRC: Peste 1.800 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primul trimestru al acestui an
ONRC: Peste 1.800 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primul trimestru al acestui an
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primul trimestru ...