FP a câştigat un proces la tribunal privind înregistrarea unor modificări ale statutului

Fondul Proprietatea a câştigat la Tribunalul Bucureşti un proces în care avocatul Ioana Sfîrăială a cerut blocarea înregistrării la Registrul Comerţului a unei hotărâri AGA din aprilie prin care acţionarii FP au decis unele modificări la statut.
Economica.net - mar, 16 oct. 2012, 18:01
FP a câştigat un proces la tribunal privind înregistrarea unor modificări ale statutului

„Prin decizia adoptată, Tribunalul Bucureşti a respins cererea de intervenţie formulată de Ioana Sfîrăială ca neîntemeiată şi a dispus menţionarea în Registrul Comerţului a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Fondului Proprietatea nr.2 din 4 aprilie 2012. Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu recurs”, se arată într-un raport transmis, marţi, de Fondul Proprietatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Reprezentanţii Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, afirmă într-o informare că decizia tribunalului arată „că instantele de judecată iau decizii punctuale pentru fiecare proces în parte, neexistând un efect automat al deciziei Curţii de Apel din 10 octombrie referitoare la mandatul Franklin Templeton în calitate de manager de fond al Fondului Proprietatea”.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercurea trecută, irevocabil, anularea unei hotărâri AGA a Fondului Proprietatea din septembrie 2010 prin care a fost modificat statutul, iar compania Franklin Templeton a fost numită administrator al FP. Decizia instaţei a venit într-un proces deschis de un mic acţionar al Fondului, avocatul Ioana Sfîrăială.

Ulterior, Franklin Templeton a anunţat că va continua să administreze Fondului Proprietatea, în conformitate cu actualul Act Constitutiv, având în vedere că versiunea la care face referire decizia instanţei nu este cea în vigoare în prezent.

Sfîrăială a contestat, începând din octombrie 2010, majoritatea deciziilor AGA, motivând că Franklin Templeton nu avea dreptul să convoace AGA deoarece nu este administratorul Fondului. Ea a contestat în octombrie 2010 în instanţă o parte din decizia AGA prin care Franklin Templeton a fost numit administrator, invocând că proiectul de modificare a actului constitutiv al societăţii nu a fost publicat în termenul legal, cu 30 de zile înainte de AGA.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.

La finalul lunii septembrie, investitorii instituţionali străini aveau 50,91% din capitalul social al Fondului, respectiv 53,26% din drepturile de vot.

Fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, deţine 15,33% din acţiuni, pachet care reprezintă aproape 16% din drepturile de vot în AGA.

Al doilea acţionar instituţional al FP este compania de administrare a investiţiilor City of London, care deţine 9,43% din acţiunile Fondului. City of London deţine acţiuni propriu-zise (4,18% din capitalul social) şi warranturi emise de RBS pentru 5,25% din titlurile FP.

Acţiunile Fondului Proprietatea au încheiat şedinţa bursieră de marţi în creştere cu 1,85%, la 0,522 lei. La această cotaţie, capitalizarea companiei este de 7,192 miliarde lei (1,573 miliarde euro).

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm şi pe care îl vom rezolva dacă vom avea Guvern
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare ...