Consiliul European de toamnă a început

Summitul şefilor de stat şi de guvern a început joi la Bruxelles, în jurul orei locale 17.20 (15.20 GMT), pe fondul disputei dintre Franţa şi Germania privind viitorul uniunii economice şi monetare.
Economica.net - J, 18 oct. 2012, 18:49
Consiliul European de toamnă a început

Liderii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene au dat startul cele două zile de lucrări după o întâlnire bilaterală între preşedintele francez François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel.

La finalul întrevederii, cei doi lideri au sosit împreună, aproape ultimii, în sala Consiliului European.

‘Subiectul Consiliului nu este uniunea bugetară, este uniunea bancară’, a declarat Hollande anterior. El a mai spus că îi va spune cancelarului german că trebuie aplicate deciziile pe care luate împreună la 29 iunie, referindu-se în mod explicit la mecanismul de supraveghere bancară.

La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a declarat joi, la sosirea la Consiliul European de toamnă, că summitul nu va duce la luarea unor decizii privind adoptarea mecanismului de supraveghere bancară, subliniind necesitatea de a aprofunda subiectul.

Cancelarul german nu a menţionat vreo dată pentru finalizarea mecanismului, în condiţiile în care Franţa doreşte ca mecanismul de supraveghere bancară să fie realizat până la sfârşitul anului.

‘Nu va fi un consiliu în care vom lua decizii, dar pregătim deciziile pentru luna decembrie’, a mai spus Angela Merkel.

La rândul său, preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, a prezentat după summitul tripartit social de joi priorităţile summitului, apreciind că ‘cea mai importantă rămâne crearea de locuri de muncă şi stimularea creşterii’.

‘Angajamentele luate în baza Pactului pentru creştere şi locuri de muncă trebuie urmate acum de o acţiune decisă. Insist asupra faptului că trebuie să realizăm progrese rapide în aceste acţiuni, în special în ceea ce priveşte implementarea pachetului de 120 de miliarde de euro, realizarea pieţei digitale unice până în 2015, crearea de joburi de calitate şi incluziunea socială, promovarea cercetării şi a dezvoltării, creşterea competitivităţii industriale, implementarea strategiei Europa 2020 şi exploatarea potenţialului comerţului internaţional. Toate aceste chestiuni sunt pe agenda Consiliului European’, a afirmat Herman Van Rompuy.

Te-ar mai putea interesa și
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia mare din Canalul Panama obligă unele nave care transportă gaze lichefiate să recurgă la călătorii neobişnuite, de la ocolirea Americii de Sud prin Strâmtoarea Magellan, până la......
Islanda „nu prea vrea” în UE – Majoritatea se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la Uniunea European (sondaj Gallup)
Islanda „nu prea vrea” în UE – Majoritatea se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la Uniunea ...
O majoritate strânsă a islandezilor se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la UE, arată un nou sondaj Gallup ...
E oficial. Guvernul Bolojan sfidează UE și ține în viață grupurile pe cărbune de la Craiova și Turceni, pe care își asumase prin PNRR să le închidă la 31 august. Câți bani am putea pierde
E oficial. Guvernul Bolojan sfidează UE și ține în viață grupurile pe cărbune de la Craiova și Turceni, pe care își ...
Guvernul a decis, prin memorandum, să mai permită funcționarea a trei grupuri pe cărbune și după 31 august, argumentând ...
ANAF a lansat două aplicaţii gratuite pentru verificarea datele raportate  de contribuabili prin declaraţia D406 SAF-T
ANAF a lansat două aplicaţii gratuite pentru verificarea datele raportate de contribuabili prin declaraţia D406 SAF-T
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziţia contribuabililor două aplicaţii gratuite, create ...