ING a fost amendată în Ungaria pentru comisioanele percepute clienţilor

Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare din Ungaria (PSZAF) a amendat vineri divizia locală de administrare a fondurilor aparţinând grupului olandez ING Groep NV cu 200 milioane forinţi (941.000 dolari) pentru că a perceput clienţilor comisioane care nu erau necesare, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 19 oct. 2012, 13:19
ING a fost amendată în Ungaria pentru comisioanele percepute clienţilor

PSAZF a precizat că ancheta sa care a început în luna ianuarie 2008 a descoperit că ING a perceput clienţilor comisioane nejustificate în valoare de 3,2 miliarde de forinţi. În plus, în loc să investească direct în fondurile străine, ING şi-a folosit fondurile domestice ca intermediari pentru a-şi creşte veniturile.

‘Obiectivul acestei metode de investiţii nu a fost acela de a atinge un randament mai mare pentru membrii fondurilor, ci să asigure un nivel adecvat de profit pentru managerul de fonduri’, a anunţat PSZAF într-un comunicat.

Guvernul ungar a anunţat miercuri că vrea să acopere deficitul bugetar prin taxarea băncilor şi introducerea unei noi taxe pe tranzacţiile financiare, ceea ce va crea probleme pentru grupurile bancare care operează în Ungaria.

Guvernul de la Budapesta va implementa anul viitor noi măsuri fiscale în valoare de 367 miliarde de forinţi (1,3 miliarde de euro) pentru a se asigura că ţinta de deficit bugetar va fi respectată. Printre măsurile anunţate se numără dublarea taxei pe tranzacţiile financiare până la 0,2%, faţă de 0,1% cât se preconiza iniţial, ceea ce va aduce venituri de 130 miliarde de forinţi. De asemenea, contrar planurilor anterioare, guvernul ungar nu va reduce la jumătate taxa specială pe bănci în 2013, ceea ce va aduce venituri suplimentare de 72 miliarde forinţi.

ING Bank activează din 1994 pe piaţa românească şi deţine o reţea de 220 unităţi bancare. ING Bank România face parte din ING Group, instituţie financiară internaţională de origine olandeză, care are peste 60 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din 50 de ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel Team renunță la controlul companiei ANT Power Energy și vinde etapizat 14% din capitalul social
Simtel Team renunță la controlul companiei ANT Power Energy și vinde etapizat 14% din capitalul social
Conducerea Simtel Team S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la semnarea, la data de 29 iunie 2026, a unui contract cu Adrian-Nicolae Tita, asociat......
Noul proiect al Legii salarizării. Ce sporuri primesc cadrele medicale și cât vor fi plătite gărzile
Noul proiect al Legii salarizării. Ce sporuri primesc cadrele medicale și cât vor fi plătite gărzile
În unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, unde activitatea se desfăşoară fără ...
Comisia Europeană anunță măsuri de sprijin a sectorului bancar. Executivul UE își dorește o consolidare a băncilor europene peste liniile naționale
Comisia Europeană anunță măsuri de sprijin a sectorului bancar. Executivul UE își dorește o consolidare a băncilor ...
Comisia Europeană a adoptat vineri o comunicare privind competitivitatea sectorului bancar din UE, care stabileşte măsuri ...
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole ...