Bursa de la New York a deschis în scădere

Bursa de la New York a deschis vineri în scădere după ce Microsoft şi General Electric au raportat pentru trimestrul al treilea vânzări sub estimările analiştilor, iar liderii europeni au ajuns la o înţelegere privind calendarul de implementare a uniunii bancare, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 19 oct. 2012, 15:15
Bursa de la New York a deschis în scădere

Indicele Standard & Poor’s (S&P) 500 a debutat în coborâre cu 0,2%, însă este în urcare cu 1,8% pe ansamblul acestei săptămâni, datorită datelor economice peste aşteptări.

Acţiunile Microsoft au deschis în scădere cu 1,6%, după ce cel mai mare producător de software din lume a anunţat vânzări şi profit sub estimările analiştilor pentru trimestrul al treilea.

General Electric a pierdut 1,3% în deschidere, din cauza veniturilor sub aşteptări. Titlurile McDonald’s au scăzut 3,2% în debutul şedinţei, după ce compania a anunţat încetinirea vânzărilor la restaurantele din Statele Unite.

Investitorii aşteaptă vineri un raport privind vânzările de locuinţe din SUA în luna septembrie, economiştii anticipând o scădere de 1,7%, după un avans de 7,8% în august.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...