Satelitul ROSAT s-ar putea prăbuşi sâmbătă pe Pământ VIDEO

Satelitul german ROSAT s-ar putea prăbuşi sâmbătă seară sau duminică dimineaţă pe Pământ, însă autorităţile vor ştii  momentul şi locul abia cu două ore înainte de eveniment.
Economica.net - S, 22 oct. 2011, 15:10

„Reintrarea satelitului ROSAT va avea loc între orele 21:00 – sâmbătă, 22 octombrie –  şi 15:00 –  duminică, 23 octombrie” au declarat reprezentanţii agenţiei spaţiale germane.

Satelitul Roentgen (ROSAT) de 2.7 tone se va dezintegra la intrarea în atmosferă, însă până la 30 de bucăţi vor supravieţui căldurii intense, precum oglinzile şi părţile ceramice. Masa totală a acestor fragmente este estimată la 1.9 tone.

Satelitul ROSAT a fost lansat în iunie 1990, într-o misiune a Germaniei, SUA şi Marii Britanii. El este un telescop cu raze X care a studiat radiaţiile stelelor, nebuloaselor, găurilor negre şi supernovelor. În 1998, satelitul s-a stricat, iar din 1999 orbitează în jurul Pământului fără a mai fi funcţional, orbita sa apropiindu-se din ce în ce mai mult de Terra.

În urmă cu o lună, satelitul american UARS s-a prăbuşit necontrolat pe Pământ, însă ROSAT este mult mai mic. Cu toate astea, fragmentele se vor împrăştia pe o distanţă de 80km, iar şansa de a fi lovit de unul din ele este de 1 la 2000,  mai mare decât în cazul UARS.

Te-ar mai putea interesa și
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
Proiectul comun dintre KazMunayGas și Lukoil pentru explorarea petrolieră în perimetrul Al-Farabi, situat în sectorul kazah al Mării Caspice, a fost suspendat, potrivit presei locale....
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația de la ANRE
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația ...
Proiectul instalației de stocare de la Buciumi, Bacău, de 88 MW/176 MWh, al norvegenilor de la Scatec, urmează să primească ...
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Un protest cu tema "Stop extremismului şi violenţei! România democrată" va avea loc duminică în Piaţa Victoriei, între ...
Economia Iranului s-a contractat cu 10% după izbucnirea războiului
Economia Iranului s-a contractat cu 10% după izbucnirea războiului
Economia iraniană s-a contractat cu 10,1% în primul trimestru al anului persan (perioada cuprinsă între lunile martie ...