Ucraina va interzice exporturile de grâu, de la mijlocul lunii noiembrie

Ucraina va interzice exporturile de grâu, începând de la mijlocul lunii noiembrie, aceasta fiind prima restricţionare a comerţului de către un producător important după ce preţurile materiilor prime pentru industria alimentră au crescut puternic în această vară, potrivit Financial Times.
Economica.net - D, 21 oct. 2012, 10:47
Ucraina va interzice exporturile de grâu, de la mijlocul lunii noiembrie

Decizia Ucrainei va alimenta temerile privind o repetare a valului de restricţii la export respnsabil de exacerbarea crizei alimentare din 2007, care a declanşat revolte din ţări printre care Egipt şi Senegal. În 2010, Rusia şi Ucraina au impus restricţii la exporturi, declanşând o creştere puternică a preţurilor cerealelor, care a fost una dintre cauzele Primăverii Arabe.

Ucraina a informat vineri traderii cu privire la interdicţie. Chiar dacă guvernul ucrainean a prezentat decizia ca rezultat al unui acord cu industria, traderii au afirmat că este de fapt o interdicţie.

„Vor fi oprite exporturile începând cu 15 noiembrie”, a declarat Jorge Zukoski, preşedinte al Camerei de Comerţ Americane din Ucraina.

Potrivit Ministerului Agriculturii de la Kiev, nu a fost luată o decizie guvernamentală pentru interzicerea exporturilor, însă în cazul unei creşteri necontrolate a acestora vor trebui adoptate „măsuri”.

Ucraina se află în top 10 al exportatorilor şi face parte împreună cu Rusia şi Kazahstan din regiunea Mării Negre, sursa a 25% din exporturile de grâu la nivel mondial. Regiunea, o sursă importantă de grâu pentru nordul Africii şi Orientul Mijlociu, a fost afectată de o secetă puternică în acest an.

Traderii vor urmări cu atenţie semne privind măsuri similare din partea Rusiei, scrie Financial Times.

Decizia Ucrainei vine înaintea alegerilor parlamentare programate pentru 28 octombrie, în care opoziţia speră să obţină majoritate parlamentară. Preţurile la grâu şi pâine, extrem de importante pentru o mare parte a populaţiei, reprezintă o problemă politică sensibilă.

Guvernul Ucrainei va avea la începutul lunii noiembrie o nouă întrunire pe această temă, pentru a clarifica regulile, au spus traderii.

Te-ar mai putea interesa și
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, în orașele Buzău și Craiova, potrivit unui comunicat de presă....
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant se vor deschide în mallul Sun Plaza din București, în urma unei modernizări de 100 de milioane ...
Popeyes continuă extinderea în România și deschide un nou restaurant, la Timișoara
Popeyes continuă extinderea în România și deschide un nou restaurant, la Timișoara
Popeyes inaugurează săptămâna viitoare primul restaurant din Timișoara mergând mai departe cu expansiunea în țară, ...
Revolut și-a lansat propria monedă, EURR. Cât valorează
Revolut și-a lansat propria monedă, EURR. Cât valorează
Revolut, compania globală fintech cu peste 80 de milioane de clienți cu cont personal la nivel mondial și peste 16 milioane ...