Datoriile CNADNR faţă de constructori vor fi eşalonate. Guvernul dă anul acesta doar 200 mil. lei

Datoriile Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) faţă de constructorii de drumuri, de 1,3 miliarde lei în total, vor fi eşalonate la plată în baza unui calendar care urmează să fie stabilit, Guvernul neputând aloca în acest an decât aproximativ 200 milioane lei.
Economica.net - lun, 22 oct. 2012, 16:15
Datoriile CNADNR faţă de constructori vor fi eşalonate. Guvernul dă anul acesta doar 200 mil. lei

Reprezentanţi ai mai multor firme de construcţii au venit, luni, la Palatul Victoria pentru a discuta cu premierul Victor Ponta despre finanţarea lucrărilor de infrastructură rutieră, după ce Guvernul a limitat posibilitatea CNADNR de a efectua şi contracta lucrări fără acoperire în buget.

La întâlnire au participat atât ministrul Transporturilor, cât şi conducerea CNADNR.

La finalul discuţiilor, premierul a arătat că CNADNR înregistrează în prezent datorii de 779 milioane lei faţă de constructorii de drumuri, la care se adaugă lucrări care urmează să fie facturate, totalul urmând să ajungă astfel la 1,3 miliarde lei. Toate aceste datorii vor fi eşalonate la plată, deoarece Guvernul nu poate achita în acest an, la rectificare, decât aproximativ 200 milioane lei.

„Probabil că soluţia este de plată în funcţie de vechime a datoriilor”, a spus Ponta.

Ponta a ţinut să precizeze că aceste lucrări au fost angajate de fostele guverne fără însă ca finanţarea să fie asigurată în bugetul de stat.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat reprezentanţi ai companiilor Astaldi, FCC, Max Boegl, Pa&Co, Impresa Pizzaroti, Strabag, Straco Group, Euroconstruct, premierul spunând că Astaldi are cea mai mare datorie de recuperat de la stat, respectiv de 230 milioane lei pentru lucrări facturate la Autostrada Bucureşti-Constanţa.

Ponta a mai precizat că în această săptămână va fi organizată şi o videconferinţă cu prefecţii pe tema lucrărilor de deszăpezire în perioada de iarnă, el precizând că licitaţiile multianuale privind firmele care se vor ocupa de aceste lucrări au fost „moştenite” de la guvernarea precedentă.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Guvernul a limitat posibilitatea CNADNR de a efectua şi contracta lucrări fără acoperire în buget şi va iniţia discuţii cu principalii constructori de drumuri, pentru a-i asigura că lucrările deja efectuate vor fi plătite, dar şi pentru a cere un raport mai bun calitate-preţ.

„În acest moment, CNADNR are deja lucrări efectuate, dar pentru care nu are bani, de peste 600 milioane lei, aşa încât săptămâna viitoare voi avea eu însumi, împreună cu miniştrii Transporturilor şi Finanţelor, o întâlnire cu principalii constructori – majoritatea companii europene, dar sunt şi companii româneşti – pentru a-i asigura pe toţi că lucrările care s-au efectuat vor fi plătite, însă că în viitor trebuie să găsim un alt sistem prin care preţul şi calitatea lucrărilor de infrastructură să se schimbe în bine, iar atunci se va schimba în bine şi modul în care statul plăteşte”, a spus Ponta.

Una dintre variantele Executivului este ca CNADNR să fie transformată în agenţie, denumită Agenţia Naţională de Infrastructură Rutieră, iar datoriile instituţiei să nu mai fie achitate din veniturile proprii, ci din bugetul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...