Speranţe slabe pentru armistiţiu în Siria cu ocazia unei sărbători musulmane

Luptele s-au reluat luni, în Siria, cu noi tentative ale armatei de a-i alunga pe rebeli din bastioanele lor, iar un oficial arab de rang înalt a considerat minime şansele ca focul să înceteze în această săptămână, relatează AFP.
Economica.net - lun, 22 oct. 2012, 17:30
Speranţe slabe pentru armistiţiu în Siria cu ocazia unei sărbători musulmane

Emisarul ONU şi Ligii Arabe, Lahdar Brahimi, după o întrevedere de duminică la Damasc cu preşedintele Bashar al-Assad, a îndemnat beligeranţii să înceteze „unilateral” focul „de astăzi sau mâine” cu ocazia sărbătorii musulmane Al-Adha, celebrată în perioada 26-29 octombrie.

El a subliniat că este vorba despre o „iniţiativă personală” şi nu despre un plan detaliat de pace, cu scopul de a opri baia de sânge în care au pierit, potrivit unui ONG, aproximativ 34.000 de persoane de la declanşarea confictului, care durează de 19 luni.

Dar pe teren, beligeranţii nu manifestă voinţa de a opri luptele, în timp ce secretarul general adjunct al Ligii Arabe, Ahmad ben Hilli, a apreciat luni că „din nefericire, speranţa de a instaura un armistiţiu în Siria cu ocazia sărbătorii este slabă până în prezent”.

„Semnele de pe teren şi reacţia Guvernului sirian (…) nu dovedesc o voinţă reală de a răspunde pozitiv la această iniţiativă”, a spus el.

Pe fronturile din Idleb, Alep (nord), provinciei Damasc, Deraa (sud) şi Homs (centru), trupele regimului sirian, sprijinite de tancuri, încercau să reia mai multe localităţi din mâinile rebelilor, a precizat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Forţele loialiste bombardau cu artileria localitatea Harasta, unde s-au retras rebeli, aproape de capitala siriană, şi încercau să-i ia cu asalt, a precizat ONG-ul.

În provincia Idleb (nord-vest), lupte aveau loc aproape de baza militară Wadi Deif, asediată de câteva zile de către rebeli, care încearcă s-o reia, potrivit ONG-ului care se sprijină pe o importantă reţea de militanţi şi medici aflaţi la faţa locului.

Regimul sirian a subliniat în mod repetat hotărârea sa de a termina cu orice cost cu rebelii, asimilaţi „teroriştilor”, şi a acuzat Qatarul, Arabia Saudită şi Turcia că le aduc sprijin militar.

Opoziţia la rândul său a afirmat că va accepta să înceteze focul, dar a impus condiţia ca regimul să recurgă primul la acest pas.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând o nouă etapă în drumul lung spre aderarea la blocul celor 27 de state......
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...