Marea Britanie susţine un rol mai important al parlamentelor naţionale în cadrul UE

"Dezamăgirea publică a Marii Britanii faţă de UE nu a fost niciodată atât de mare", va declara marţi liderul diplomaţiei britanice William Hague la Berlin, susţinând un rol mai important al parlamentelor naţionale fără de care UE ar fi "nesustenabilă din puncte de vedere democratic", relatează AFP.
Economica.net - mar, 23 oct. 2012, 06:27
Marea Britanie susţine un rol mai important al parlamentelor naţionale în cadrul UE

„Oamenii cred din ce în ce mai mult că UE este ceva ce li se impune şi nu ceva despre care au un cuvânt de spus. Modul în care (tratatul de la) Lisabona a fost ratificat în Marea Britanie fără a consulta alegătorii a contribuit la acest sentiment”, urmează să declare Hague la Berlin, conform discursului transmis luni de ministerul său.

„Oamenii consideră că UE este un proces cu sens unic, o maşinărie enormă care absoarbe puterea de decizie a parlamentelor naţionale în favoarea nivelului european unde se decide totul. Aceasta trebuie să se schimbe”, va insista acesta în cadrul unui forum de politică externă la care vor participa omologul său german Guido Westerwelle şi cel finlandez Alexander Stubb.

„Dacă nu vom putea arăta că puterea de decizie poate reveni parlamentelor naţionale, atunci sistemul va deveni nesustenabil din punct de vedere democratic”, va declara acesta.

„Statele zonei euro trebuie să facă ceea ce trebuie să facă pentru a rezolva criza, însă modul în care avansează UE în întregimea sa nu trebuie să fie către centralizare şi uniformitate sporită ci către mai multă flexibilitate (…) ceea ce ar permite grade diferite de integrare în mai multe domenii, în aşa fel încât să nu îi dezavantajeze pe cei care nu vor să participe la tot şi vor să păstreze lucrurile pe care toţi le apreciem”, va mai declara Hague.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan, cadou pentru Elcen, mare producător de energie și generator de agent termic în București: Doar 50% din profit merge la stat
Bolojan, cadou pentru Elcen, mare producător de energie și generator de agent termic în București: Doar 50% din profit ...
Elcen, unul dintre marii producători de energie electrică și generator de apă caldă și căldură în București, nu va mai duce 90% din profit către bugetul statului. Procentul va fi redus la......
Eurostat: Bulgaria,Lituania şi România, cel mai semnificativ avans din UE al preţurilor producţiei industriale, în aprilie
Eurostat: Bulgaria,Lituania şi România, cel mai semnificativ avans din UE al preţurilor producţiei industriale, în aprilie
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut cu 4,9% în UE şi în zona euro în aprilie, comparativ ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Stadiul lucrărilor la lotul Chiribiș – Biharia a ajuns la 51%
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Stadiul lucrărilor la lotul Chiribiș – Biharia a ajuns la 51%
Lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș - Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania au ajuns, la finalul lunii mai, la un stadiu ...
Moștenirea pe care Carrefour o lasă fraților Pavăl de la Dedeman. Carrefour SA, cea mai mare companie a grupului, a intrat, în premieră, pe pierdere, iar vânzările fostelor Cora sunt la minim
Moștenirea pe care Carrefour o lasă fraților Pavăl de la Dedeman. Carrefour SA, cea mai mare companie a grupului, a intrat, ...
Carrefour SA, cea mai mare companie din România a grupului francez, care înglobează toate magazinele lanțului exceptând ...