Profit şi vânzări peste aşteptări pentru Yahoo

 Yahoo a anunţat profit şi vânzări pentru trimestrul al treilea mai mari decât anticipau analiştii, ca urmare a cererii pentru publicitate online şi a măsurilor de reducere a costurilor implementate de directorul general, Marissa Mayer, adus de la rivalul Google pentru a reorganiza compania.
Economica.net - mar, 23 oct. 2012, 07:18
Profit şi vânzări peste aşteptări pentru Yahoo

Profitul pe acţiune în trimestrul al treilea a fost de 35 de cenţi pe acţiune, excluzând anumite elemente excepţionale, în timp ce vânzările, fără transferurile către site-urile partenere, s-au situat la 1,09 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. În medie, analiştii estimau profit de 26 de cenţi, la venituri de 1,08 miliarde de dolari.

Mayer, al cincilea director general al companiei în patru ani, a venit la Yahoo în urmă cu trei luni şi încearcă să readucă stabilitatea în rândul managementului şi să inverseze trei ani de declin al veniturilor, timp în care utilizatorii au renunţat la Yahoo pentru rivalii Google şi Facebook.

Planurile directorului general sunt susţinute de reduceri de cheltuieli, dar şi de cererea din SUA, unde piaţa publicităţii online este estimată să crească cu 17% în acest an, la 37,3 miliarde de dolari, potrivit firmei de cercetare EMarketer.

„SUA pare să aibă o situaţie solidă, iar Yahoo are o bază mai puternică în SUA faţă de competitori”, a declarat Herman Leung, analist la compania Susquehanna International.

Profitul atribuibil acţionarilor Yahoo a urcat la 3,16 miliarde de dolari, de la 293,3 milioane de dolari în urmă cu un an, ca urmare a unui câştig de 2,8 miliarde dolari înregistrat din vânzarea unei participaţii la Alibaba Group.

Într-o schimbare de strategie, Yahoo nu a mai anunţat estimări privind rezultatele companiei. Google, unde Mayer a lucrat înainte de a veni la Yahoo, nu publică, de asemenea, estimări pentru propriile rezultate.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că lucrările avansează de pe o zi pe alta, iar uzina cu o tradiție de peste......
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...