O planetă din diamant, mai mare decât Pământul, descoperită în constelaţia Racului

Pe orbită în jurul unei stele vizibile cu ochiul liber în constelaţia Racului se află o planetă telurică de două ori mai mare decât Pământul, formată, în cea mai mare parte, din diamante, conform Reuters.
Economica.net - mar, 23 oct. 2012, 12:30
O planetă din diamant, mai mare decât Pământul, descoperită în constelaţia Racului

Planeta ce a primit indicativul ’55 Cancri e’, orbitează în jurul unei stele din clasa Soarelui, aflată la 40 de ani lumină distanţă, însă se mişcă atât de repede pe orbită, încât un an la suprafaţa acestei planete este echivalent cu doar 18 ore pe Pământ.

Descoperită de o echipă franco-americană, dimensiunea acestei planete este de două ori mai mare decât cea a Pământului, iar masa sa este de 8 ori mai mare. La suprafaţa acestei planete este de asemenea şi incredibil de fierbinte, temperaturile medii ajungând la 2.148 de grade Celsius.

„Suprafaţa acestei planete este acoperită cu grafit şi diamant, şi nu cu apă şi granit” ca pe Pământ, a precizat Nikku Madhusudhan, cercetător la Yale care a realizat această descoperire alături de Olivier Mousis, de la Institutul de Astrofizică şi Planetologie din Toulouse, Franţa. Cei doi estimează că trei mase ale Pământului ar fi echivalente cu aproximativ o treime din masa acestei planete.

În trecut au mai fost descoperite planete din diamant, însă aceasta este prima care se află pe orbita unei stele din clasa Soarelui şi prima care a fost studiată în detaliu.

„Acestea sunt primele noastre observaţii asupra unei planete telurice cu o chimie fundamental diferită faţă de Pământ”, a comentat Madhusudhan, adăugând că descoperirea unei planete cu un conţinut de carbon atât de ridicat a infirmat mitul că planetele telurice sunt alcătuite în mod similar Terrei.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...