PDL vrea să bată palma cu Partida Romilor

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, sâmbătă, că partidul pregăteşte semnarea unui protocol de colaborare cu Partida Romilor şi doreşte să continue parteneriatul cu UDMR în perioada 2012-2016.
Economica.net - S, 19 nov. 2011, 14:43

Prezent la Conferinţa Judeţeană a Organizaţiei de Femei a PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean a făcut anunţul după ce i-a mulţumit Letiţiei Stoicescu, reprezentant al Partidei Romilor Bistriţa-Năsăud, pentru mesajul transmis în cadrul Conferinţei femeilor democrat-liberale, unde aceasta a participat în calitate de invitat, transmite Mediafax.

„Ţin să vă anunţ că suntem în pregătirea unui protocol cu Partida Romilor. Discuţiile cu Nicolae Păun, preşedintele partidului, sunt avansate şi, în curând, vom încheia un protocol de colaborare şi de susţinere reciprocă în perioada care urmează”, a declarat Ioan Oltean.

Totodată, Oltean a anunţat că PDL are de gând să îşi păstreze bunele relaţii cu UDMR şi în perioada 2012-2016.

„De trei ani, UDMR este un partener loial al PDL şi împreună încercăm să construim o reformă în această ţară şi ne gândim ca acest parteneriat să continue şi pentru 2012-2016”, a declarat Ioan Oltean.

La Conferinţa Judeţeană de alegeri a OF a PDL Bistriţa-Năsăud au participat 288 de femei democrat-liberale din judeţ, iar funcţia de preşedinte al organizaţiei a fost disputată de Gabriela Montoiu, consilier al lui Ioan Oltean, şi Geea Balazsy Titieni, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu.

În urma scrutinului, Gabriela Montoiu a devenit noul preşedinte al OF a PDL Bistriţa-Năsăud, Geea Balazsy Titieni fiind votată de 30 de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
AMD se alătură clubului producătorilor de cipuri a căror capitalizare bursieră a depășit 1.000 de miliarde de dolari
AMD se alătură clubului producătorilor de cipuri a căror capitalizare bursieră a depășit 1.000 de miliarde de dolari
Capitalizarea bursieră a Advanced Micro Devices (AMD) a depăşit luni pentru prima dată pragul de 1.000 de miliarde de dolari, o perioadă scurtă de timp, compania americană alăturându-se......
AQUILA începe procesul de fuziune prin absorbție cu Parmafood Group Distribution, comanie cumpărată în urmă cu doi ani
AQUILA începe procesul de fuziune prin absorbție cu Parmafood Group Distribution, comanie cumpărată în urmă cu doi ani
AQUILA, lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și ...
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat în sus mâinele încătușate la ieșirea din sediul DIICOT
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat ...
Update: Călin Georgescu a fost scos în cătușe din sediul DIICOT. La ieșire el a ridicat în aer mâinile, astfel încât ...
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul obstacol în calea unei vieți mai bune – sondaj IRES
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul ...
O treime dintre români consideră că propria calitate a vieții a scăzut în ultimul an, iar presiunea financiară generată ...