Prima Casă 4: Băncile pot introduce noi oferte de creditare în lei

Băncile comerciale care nu aveau oferte de creditare în lei în programul Prima Casă 4 vor putea introduce şi astfel de oferte, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Economica.net - mie, 24 oct. 2012, 07:42
Prima Casă 4: Băncile pot introduce noi oferte de creditare în lei

‘Propunerea are în vedere contextul actual în care se găsesc atât sistemul bancar european, cât şi cel naţional, marcat de diminuarea capacităţii pieţei locale de a asigura finanţarea în euro, de dificultăţile pe care le întâmpină jucătorii din sistemul bancar naţional în procurarea de valute străine, în special euro. Totodată, propunerea urmăreşte ca, prin introducerea posibilităţii de completare a ofertelor finanţatorilor participanţi în program cu varianta de creditare în lei, să dinamizeze competiţia pe acest segment de creditare şi prin orientarea cererii din partea potenţialilor beneficiari către ofertele competitive de creditare în lei, să conducă finalmente la diminuarea riscului de curs valutar. Astfel, diversificarea opţiunilor de finanţare aduce un plus de dinamism programului şi se circumscrie politicilor macroeconomice susţinute de Banca Naţională a României’, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

În programul ‘Prima Casă 4’ băncile pot acorda credite cu dobânzi care să se încadreze în anumite limite, EURIBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 4% pe an pentru creditele în euro şi ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2,50% pe an pentru creditele în lei, cu înştiinţarea prealabilă a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri /FNGCIMM/ şi a Ministerului Finanţelor Publice.

‘Până acum, 98% din creditele acordate în programul ‘Prima Casă 4′ au fost în euro, din considerente perfect normale. Piaţa imobiliară din România este denominată în euro – dacă îi spui cuiva că un apartament costă 400.000 de lei nu înţelege nimic, trebuie să îi spui 100.000 de euro, tranzacţiile imobiliare se efectuează în euro. În plus, EURIBOR fiind la un minim istoric, spre exemplu la un credit de 40.000 de euro, rata la un credit echivalent în lei era substanţial mai mare’, a declarat pentru AGERPRES Adrian Jantea, director comercial pentru zona de persoane fizice la BRD-Groupe Societe Generale.

El a precizat că BRD nu acorda până acum credite în lei în programul ‘Prima Casă’, dar va introduce o astfel de ofertă.

Te-ar mai putea interesa și
Din record în record: Nou maxim istoric al energiei solare în România – 3.000 MW la miezul zilei
Din record în record: Nou maxim istoric al energiei solare în România – 3.000 MW la miezul zilei
Pe final de săptămână, România a consemnat un nou maxim istoric al producției de energie din surse fotovoltaice dispecerizabile – foarte aproape de 3.000 MW instantaneu. Vechiul record  a......
ANPC a mers în control la peste 1.600 de operatori economici. Instituția a dat 856 de amenzi și a închis afacerile a 24 de comercinați
ANPC a mers în control la peste 1.600 de operatori economici. Instituția a dat 856 de amenzi și a închis afacerile a ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat astăzi că a desfășurat la nivel național ...
ANM: Cod roșu de căldură în București de luni până miercuri
ANM: Cod roșu de căldură în București de luni până miercuri
Valul de căldură extremă va rămâne intens deasupra zonei Municipiului Bucureşti, până miercuri dimineaţa, maximele ...
Washingtonul reautorizează folosirea modelului Mythos 5 dezvoltat de Anthropic pentru câțiva parteneri interni ai Guvernului SUA
Washingtonul reautorizează folosirea modelului Mythos 5 dezvoltat de Anthropic pentru câțiva parteneri interni ai Guvernului ...
După săptămâni de blocaj fără precedent, Guvernul american a reautorizat vineri modelul de inteligenţă artificială ...