Investiţiile în termocentrale noi, încurajate doar dacă preţul energiei va creşte

Investiţiile în termocentrale noi vor fi încurajate doar dacă preţul electricităţii va creşte, iar până în 2020 este foarte posibil ca numărul termocentralelor să scadă semnificativ, ca urmare a apariţiei tot mai multor unităţi regenerabile, potrivit unui studiu comandat de Comisia de Prognoză.
Economica.net - mie, 24 oct. 2012, 12:20
Investiţiile în termocentrale noi, încurajate doar dacă preţul energiei va creşte

„Dezvoltarea de noi proiecte (de unităţi pe bază de combustibili fosili – n.r.) este favorizată doar în cazul în care preţul energiei electrice pe piaţă va creşte substanţial. O excepţie ar putea fi centralele dotate cu instalaţii de turbine cu gaze de medie putere, care ar putea să înlocuiască actualele centrale de cogenerare. În concluzie, este foarte posibil ca până în anul 2020 puterea instalată în centralele termoelectrice să scadă semnificativ”, se arată în studiu.

Peste jumătate din capacităţile de producere a energiei instalate în România au o durată de funcţionare cuprinsă între 20-30 de ani, şi doar 0,6% dintre unităţi sunt mai noi de 10 ani. Singura termocentrală privată construită în România în ultimii 20 de ani aparţine companiei OMV Petrom.

Totodată, termocentralele acoperă jumătate din consumul de energie la nivel naţional, iar pentru modernizarea acestor unităţi ar fi nvoie de investiţii cuprinse între 7 şi 10 miliarde de euro.

Pe de altă parte, producătorii de energie în termocentrale vor funcţiona în anii viitori mai puţin, din cauza intrării în consum a tot mai multor capacităţi de energie regenerabilă, ceea ce le va cauza difucltăţi financiare.

Pe lângă dificultăţile financiare generate de reducerea timpului de funcţionare şi a scăderii veniturilor, termocentralele vor avea după 2012 probleme suplimentare, reprezentate de costurile suplimentare de mediu.

Cele mai importante termocentrale deţinute de stat sunt Turceni, Rovinari şi Craiova. Companiile care au cele mai mici costuri de producţie sunt Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, şi Nuclearelectrica.

Studiul relevă că punerea în funcţiune a tot mai multor unităţi regenerabile creează o problemă în ce priveşte numărul insuficient al capacităţilor de rezervă, care să intre în producţie când centralele regenerabile se opresc.

Problemele survin nu de la capacitatea instalată şi nici de la rezerva pentru acoperirea vârfurilor de consum, ci de la rezerva necesară compensării impredictibilităţii producţiei eoliene, se spune în studiu.

Autorii studiului apreciază că dezvoltatorii de energie regenerabilă, în special eoliană, ar trebui să fie interesaţi să investească în propriile unităţi de rezervă.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...