Aviva şi Alico vor funcţiona sub brandul Metropolitan Life şi vor fuziona anul viitor

Aviva Asigurări de Viaţă şi Alico Asigurări România, companii afiliate grupului american MetLife (Metropolitan Life Insurange Company), vor opera pe piaţa locală sub brandul Metropolitan Life, fuzionând anul viitor.
Economica.net - mie, 24 oct. 2012, 12:25
Aviva şi Alico vor funcţiona sub brandul Metropolitan Life şi vor fuziona anul viitor

„Aviva Asigurări de Viaţă, achiziţionată în acest an de Alico Asigurări, şi-a schimbat denumirea juridică în Metropolitan Life Asigurări SA şi va opera sub marca Metropolitan Life. În acelaşi timp, Alico Asigurări, companie afiliată grupului MetLife din 2010, va opera sub marca Metropolitan Life. Procesul de preluare a noului brand de către Alico Pensii se va desfăşura separat”, se arată într-un comunicat al Alico Asigurări.

Directorul general al Metropolitan Life Asigurări, Carmina Dragomir, spune că schimbările fac parte din procesul de integrare deja anunţat, estimat a se finaliza până la sfârşitul anului 2013.

„În final, compania unită va avea şi mai multe resurse pentru pentru a răspunde nevoilor de protecţie financiară a tuturor clienţilor noştri, atât în prezent, cât şi în viitor”, a spus Dragomir.

Modificarea denumirii legale, ca şi preluarea noii mărci, nu implică nicio schimbare a beneficiilor, termenilor şi condiţiilor din contractele existente ale Metropolitan Life Asigurări România (ex-Aviva Asigurări de Viaţă).

Similar, alinierea la noul brand nu implică nicio modificare a termenilor şi condiţiilor poliţelor existente deţinute de clienţii Alico Asigurări.

Înfiinţat în 1998, Alico este al treilea asigurător local de viaţă în funcţie de primele subscrise, după ING Asigurări de Viaţă şi BCR Asigurări de Viaţă.

În 2011, compania a avut un profit de 74 milioane de lei, în creştere cu 7,4% faţă de 2010, şi venituri din prime de 207 milioane de lei, în urcare uşoară, de 1%.

Din noiembrie 2010, asigurătorul român este parte a grupului american MetLife, în urma preluării American Life Insurance Co. (Alico) pentru 16 miliarde de dolari de la American International Group, Inc. (AIG).

La 1 august, grupul britanic Aviva a anunţat că a finalizat vânzarea operaţiunilor de asigurări de viaţă din România, Ungaria şi Cehia către subsidiarele locale ale MetLife.

Preluarea Aviva Asigurări s-a realizat prin intermediul Alico Asigurări România. Prin această tranzacţie, MetLife a preluat şi controlul societăţilor Aviva Pensii şi Aviva Consulting&Training.

Grupul MetLife şi-a început activitatea în 1868.

Te-ar mai putea interesa și
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier Van Cleef & Arpels, realizat din diamante montate pe platină, având peste 200 de carate şi compus din 673 de pietre preţioase, a fost furat joi, în plină zi, dintr-un muzeu din Viena,......
Polonia se aşteaptă la un deficit bugetar de 7,1% din PIB şi o creştere economică de 3% în 2027
Polonia se aşteaptă la un deficit bugetar de 7,1% din PIB şi o creştere economică de 3% în 2027
Autorităţile poloneze se aşteaptă ca deficitul bugetar general să rămână neschimbat la 7,1% din PIB în 2027, aproape ...
Trei incidente cu dronă la centrala nucleară de la Zaporojie în această săptămână
Trei incidente cu dronă la centrala nucleară de la Zaporojie în această săptămână
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat vineri că a fost informată privind trei incidente cu ...
Guvernul alocă peste 135 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru ROMATSA
Guvernul alocă peste 135 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru ROMATSA
Executivul a decis vineri alocarea unei sume de 135,6 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, ...