Gitenstein: Evaziunea din România poate depăşi bugetul. Economia este ca o piramidă inversată

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat, joi, că evaziunea fiscală din România este "atât de larg răspândită, încât nivelul acesteia poate depăşi valoarea bugetului de stat".
Economica.net - J, 25 oct. 2012, 15:35
Gitenstein: Evaziunea din România poate depăşi bugetul. Economia este ca o piramidă inversată

„Evaziunea fiscală este atât de larg răspândită aici în România încât mărimea acestei evaziuni ar putea depăşi nivelul bugetului de stat”, a afirmat ambasadorul Gitenstein, în discursul susţinut la prezentarea raportului „Priorităţi pentru România” de către Camera de Comerţ Americană din România.

De asemenea, Gitenstein a arătat că a înţeles că economia României este ca o piramidă inversată, în care trei milioane de angajaţi în sectorul privat care plătesc taxe şi impozite susţin celelalte 15 milioane de români sau pe cei trei milioane de români care muncesc în economia gri şi care nu plătesc niciun fel de taxe.

„Ceea ce am reuşit să înţeleg despre economia României – şi trebuie să recunosc că mi-au trebuit cam doi ani ca să îmi explic cu adevărat, aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, însă ştiţi şi că noi, cei din afară, nu prea putem înţelege, pentru că nu am trăit tranziţia de la o economie comunistă centralizată şi controlată la încercarea de a construi o adevărată economie de piaţă – ceea ce am reuşit să înţeleg este că România, la fel ca multe alte economii post-comuniste este de fapt o piramidă inversată”, a spus ambasadorul Gitenstein.

El a remarcat şi că în România sunt mai mulţi pensionari decât angajaţi, acest raport nefiind atât de negative nicăieri în UE. Potrivit lui Gitenstein, în România „o jumătate dintre toţi angajaţii au un fel de asistenţă socială”, iar alţi 400.000 de români „lucrează pentru companiile deţinute de stat, care produc mai multe datorii decât profit, aşa cum ştim cu toţii că funcţionează”.

Ambasadorul SUA a mai adăugat că au fost şi progrese semnificative din aceste puncte de vedere.

Gitenstein a spus că în ultimii ani a existat o agendă guvernamentală legată de aceste probleme, iar Guvernul român şi toate partidele merită credit pentru că au adoptat-o, împreună cu FMI şi celelalte organizaţii internaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Scandal la cadastru/atacul cibernetic de la ANCPI/TVA 9%. Ce spune un senator PNL despre antecontractele semnate înainte de 1 august 2026 şi ce nu a înţeles Bolojan
Scandal la cadastru/atacul cibernetic de la ANCPI/TVA 9%. Ce spune un senator PNL despre antecontractele semnate înainte ...
Scandal cadastru (ANCPI)/ ATAC CIBERNETIC - Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc a afirmat că propunerea sa de păstrare a TVA de 9% la achiziţia de locuinţe se adresează exclusiv celor care au......
John Cleworth, specialist în strategii de preț, numit vicepreședinte al Dacia
John Cleworth, specialist în strategii de preț, numit vicepreședinte al Dacia
Începând cu data de 1 septembrie 2026, John Cleworth este numit în funcția de Vicepreședinte Dacia responsabil de Strategie, ...
Speranţă în Germania – Încrederea investitorilor în economia germană a crescut peste aşteptări în iulie
Speranţă în Germania – Încrederea investitorilor în economia germană a crescut peste aşteptări în iulie
Încrederea investitorilor în economia germană a crescut peste aşteptări în iulie, măsurile de reformă anunţate de ...
România va vaccina gratuit 1,2 milioane de oi și capre împotriva pestei micilor rumegătoare. Comisia Europeană și-a dat acordul de principiu
România va vaccina gratuit 1,2 milioane de oi și capre împotriva pestei micilor rumegătoare. Comisia Europeană și-a ...
Efectivele de oi și capre vor fi vaccinate gratuit împotriva pestei micilor rumegătoare, au decis astăzi autoritățile. ...