Încă un pod peste Dunăre. Chinezii şi spaniolii vor să îl construiască

Un consorţiu chinezo-spaniol a adresat o scrisoare guvernului bulgar prin care îşi manifestă interesul de a construi un nou pod peste Dunăre care să lege România de Bulgaria, între localităţile Călăraşi şi Silistra.
Economica.net - vin, 26 oct. 2012, 10:45
Încă un pod peste Dunăre. Chinezii şi spaniolii vor să îl construiască

Primarul Silistrei Iulian Naidenov, care a primit o copie a scrisorii, a declarat vineri, pentru Agerpres, că proiectul pentru un pod între Călăraşi şi Silistra face parte din Strategia Dunării. În opinia sa, podul va avea o importanţă strategică pentru că prin Silistra şi Călăraşi trece unul dintre cele mai scurte drumuri între Asia şi centrul Europei.

Naidenov a spus că la începutul săptămânii a fost la Bucureşti alături de ministrul-adjunct al dezvoltării regionale Nikolina Nikolova şi a discutat cu autorităţile române pe marginea acestui proiect. El susţine că partea română s-a declarat interesată de construirea podului între Călăraşi şi Silistra. După ce s-a întors din capitala română, primarul Silistrei a primit scrisoarea de la potenţialul investitor, ceea ce îi dă speranţe că proiectul poate fi realizat în curând. Scrisoarea nu conţine detalii tehnice privind podul, ci reprezintă doar o exprimare a interesului în vederea unui parteneriat publico-privat pentru realizarea proiectului, a precizat oficialul.

Întrebat dacă faptul că teritoriile României şi Bulgariei sunt deja legate de un al doilea pod de peste Dunăre care urmează să fie dat în folosinţă în câteva luni, îl face să spere că a venit timpul să înceapă construcţia şi a celui de-al treilea pod, Naidenov a declarat că proiectul deja este întârziat. ‘Cred că pe o distanţă de 470 de kilometri cât este frontiera între România şi Bulgaria pe Dunăre, trei poduri sunt prea puţine. Ştiţi că în alte ţări dunărene sunt câteva poduri într-un singur oraş’, a afirmat el.

În acest moment, între România şi Bulgaria există un singur pod complet funcţional peste Dunăre, între Giurgiu şi Ruse, inaugurat în anul 1954. Premierii României şi Bulgariei, Victor Ponta şi Boiko Borisov, au traversat miercuri al doilea pod peste Dunăre dintre cele două ţări, între Vidin şi Calafat, alături de comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn. În cadrul unei conferinţe de presă improvizate la jumătatea podului, Borisov a declarat că a primit asigurări de la constructorul FCC că toate lucrările vor fi finalizate până în primăvară.

Te-ar mai putea interesa și
INS: 1.104.195 de salariați erau înregistrați în București la sfârșitul lunii aprilie
INS: 1.104.195 de salariați erau înregistrați în București la sfârșitul lunii aprilie
Numărul salariaţilor din Capitală era, la finele lunii aprilie 2026, de 1.104.195 de persoane, în scădere cu 805 persoane faţă de luna anterioară şi cu 15.303 comparativ cu perioada......
Proces între giganții din industria tech. Apple a dat în judecată OpenAI pentru furt de secrete comerciale
Proces între giganții din industria tech. Apple a dat în judecată OpenAI pentru furt de secrete comerciale
Apple a dat vineri în judecată OpenAI, susţinând că firma specializată în inteligenţă artificială a furat secretele ...
Pană totală de curent în Cuba. Reţeaua electrică a căzut pentru a doua oară în această săptămână
Pană totală de curent în Cuba. Reţeaua electrică a căzut pentru a doua oară în această săptămână
Reţeaua electrică naţională a Cubei a cedat vineri, fiind a doua pană totală de curent într-o săptămână şi a ...
CC Tax Advisory cere ANAF să publice nivelul real al gap-ul de TVA, comparativ cu UE, rata de succes în litigii și costurile digitalizării, date omise în Raportul de Performanță
CC Tax Advisory cere ANAF să publice nivelul real al gap-ul de TVA, comparativ cu UE, rata de succes în litigii și costurile ...
”Publicul relevant (contribuabilii, mediul de afaceri, consultanții fiscali, finanțatorii internaționali) are nevoie ...