Un şef de SIF predă ştafeta fostului adversar. Cine va conduce SIF Banat-Crişana

Preşedintele director general al SIF Banat Crişana (SIF1), Ioan Cuzman, a cedat fotoliul unuia dintre apropiaţii foştilor adversari de la Banca Transilvania. Succesorul Dragoş George Bîlteanu controlează unul din acţionarii importanţi ai SIF1 (Romenergo) şi este în prezent vicepreşedinte CA la SIF Banat-Crişana (SIF1). Va prelua de la 1 decembrie conducerea societăţii de investiţii financiare.
Economica.net - vin, 26 oct. 2012, 12:52
Un şef de SIF predă ştafeta fostului adversar. Cine va conduce SIF Banat-Crişana

Bîlteanu s-a numărat printre cei care au mai încercat acum trei ani  să preia conducerea SIF1, împreună cu preşedintele Băncii Transilvania. În februarie, Banca Transilvania şi Societatea de Investiţii Financiare Banat-Crişana au căzut la pace şi au decis să stingă irevocabil trei litigii vechi de aproape patru ani.

„A fost o şedinţă a Consiliului de Administraţie azi, iar actele sunt făcute cu data de 1 decembrie. Atunci eu mă retrag, iar funcţia (preşedinte CA – director general – n.r.) va fi preluată de domnul Bîlteanu. Cel puţin aşa stau lucrurile acum. Din punctul meu de vedere, nu cred că vor fi schimbări până atunci”, a declarat, vineri, Cuzman pentru MEDIAFAX.

Cuzman a anunţat, joi seara, că se retrage de la conducerea societăţii de investiţii financiare după 18 ani. Anunţul a fost făcut în cadrul unei recepţii prilejuite de aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea SIF Banat-Crişana.

„Nu sunt motive obscure sau care să facă deliciul presei (cu privire la retragerea sa – n.r.). Aşa se întâmplă uneori, oamenii mai vin şi pleacă. Din prima zi când am intrat în instituţie m-am gândit că vine şi o zi când trebuie să plec”, a spus vineri Cuzman.

El are 68 de ani, iar activitatea la SIF Banat-Crişana a început în 1994, când a preluat funcţia de preşedinte – director general al Fondului Proprietăţii Private Banat-Crişana, precursorul SIF Banat-Crişana. Ulterior, în 1997, când Fondul Proprietăţii Private Banat-Crişana a devenit SIF Banat-Crişana, Cuzman a rămas la conducerea societăţii de investiţii financiare.

Cuzman mai este membru în consiliile de administraţie la BRD (BRD), Biofarm (BIO) şi Vrancart Adjud (VNC).

El este doctor în economie şi profesor universitar la Universitatea de Vest, unde predă din 1992, când a intrat ca lector universitar.

Viitorul şef al SIF Banat-Crişana, Dragoş Geroge Bîlteanu, are 35 de ani, şi este membru în Consiliul de Administraţie al societăţii de investiţii din ianuarie 2010. El a fost numit în CA odată cu preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă. După numai şapte luni, Ciorcilă a demisionat din CA al SIF Banat-Crişana, alături de un fost vicepreşedinte al băncii, Claudiu Silaghi.

Una dintre firmele conduse de Bîlteanu, Romenergo, a cumpărat în luna februarie a acestui an 4% din acţiunile SIF Banat-Crişana de la Banca Transilvania şi cinci subsidiare ale acesteia. Prin această tranzacţie, Romenergo a ajuns să deţină 5% din titlurile SIF.

Bîlteanu are un master în administrarea afacerilor obţinut în 2005 la Şcoala Postuniversitară de Afaceri Româno-Americană, în parteneriat cu Kennesaw State University, Atlanta, SUA.

Investitorii de la bursă nu au reacţionat vizibil la anunţul de joi seară al lui Cuzman, astfel că acţiunile societăţii au urmat evoluţia generală a pieţei şi au scăzut cu 0,77%, la 1,161 lei. La această cotaţie, capitalizarea societăţii este de 637,2 milioane lei (140 milioane euro).

La finele lunii septembrie, SIF Banat-Crişana avea un activ net de 1,243 miliarde lei. Astfel, valoarea activului net este cu 4,1% sub nivelul de la finele anului trecut, de 1,297 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, însă doar în unele stații
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, ...
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a redus în această dimineață prețul motorinei standard cu 17 bani pe litru, ca urmare a intrării în vigoare a noii accize reduse.......
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, ...
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...