New York-ul paralizat: Trasportul în comun este oprit în aşteptarea Uraganului Sandy

Circulaţia tuturor mijloacelor de transport în comun din New York - metrouri, autobuze, trenuri - a fost oprită duminică seara de către autorităţi, înainte de sosirea uraganului Sandy, prevăzută pentru luni seara, au anunţat surse oficiale, relatează AFP.
Economica.net - lun, 29 oct. 2012, 06:10
New York-ul paralizat: Trasportul în comun este oprit în aşteptarea Uraganului Sandy

Autorităţile au ordonat suspendarea circulaţiei din cauza riscului de inundaţii şi pagube provocate de Sandy, care urmează să afecteze Coasta de Nord-Est a Statelor Unite.

Suspendarea ar urma să dureze până luni sau marţi, iar până miercuri sunt aşteptate perturbări importante de trafic.

Primele efecte ale uraganului Sandy s-au făcut simţite duminică, de-a lungul Coastei de Est, provocând anularea a mii de curse aeriene şi evacuarea a sute de mii de persoane la New York şi din anumite zone de coastă.

Preşedintele Barack Obama i-a îndemnat pe americani să ia pericolul „foarte în serios”.

Luni, la ora 0.00 GMT (2.00, ora României), uraganul se afla la sud de New York, potrivit Centrului american pentru supravegherea uraganelor (NHC), cu sediul la Miami.

Rafalele de vânt atingeau 120 de kilometri pe oră, dar urmau să se intensifice pe măsură ce uraganul înaintează spre ape mai reci. Aceste rafale de vânt ajung până la o distanţă de 800 de kilometri de centrul ciclonului, potrivit NHC.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...