Senatul îşi cumpără peste 150 de maşini, la anul

Senatul şi-a adoptat, luni, propriul proiect de buget pentru anul 2013, care prevede cheltuieli de peste 107.000 mii lei, precum şi achiziţionarea a peste 150 de maşini pentru parlamentari şi pentru aparatul de lucru al acestei Camere.
Economica.net - mar, 30 oct. 2012, 08:21
Senatul îşi cumpără peste 150 de maşini, la anul

Plenul Senatului a votat, cu 62 de voturi „pentru”, 2 abţineri şi 2 voturi „împotrivă”, proiectul propus de cei patru chestori ai acestei Camere legislative.

Potrivit prezentării făcute de senatorul PSD Alexandru Cordoş, chestor al Senatului, proiectul a fost realizat în urma analizei cheltuielilor preliminare şi a propunerilor înaintate de direcţiile de specialitate din cadrul instituţiei.

Potrivit documentului, proiectul de buget al Senatului pentru anul 2013 va fi finanțat din resurse de la bugetul de stat la nivelul sumei de 107.388 mii lei, din care cheltuieli curente 96.377 mii lei, cheltuieli de capital 11.011 mii lei.

Cordoş a menţionat că proiectul de buget pentru anul 2013 a fost fundamentat cu „sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii care se cuprind la venituri, sume de 370 mii lei şi la cheltuieli suma de 450 mii lei faţă de cele prezentate”.

În proiectul de buget se propune, printre altele, ca de la bugetul de stat să fie alocați bani pentru achiziţia unui număr de 140 de maşini pentru senatori şi alte 23 pentru aparatul de lucru al Senatului.

Chestionat despre aceste viitoare cheltuieli ale Senatului, vicepreşedintele acestei Camere Radu Berceanu (PDL) a arătat că acestea sunt justificate.

„Toată lumea are o maşină. Toţi deputaţii şi toţi senatorii. Face parte din reguli. Eu nu am folosit niciodată maşina asta. A fost întotdeauna folosită la cabinetul parlamentar, deci în judeţul Dolj. Cred că are deja 200.000 km. La un moment dat nu mai prezintă nici măcar siguranţa minimă. Bănuiesc că şi consumă foarte mult. La un moment dat trebuie schimbate maşinile astea”, a susținut parlamentarul.

Acesta a menționat că nu a crezut niciodată în ideea că sărăceşte ţara când se cumpără 400 de Dacii pentru parlamentari.

„Dacă se dorea o economie, făceam 300 de parlamentari şi cumpăram numai 300 de maşini. Cred că trebuie schimbate şi maşinile de la Biroul Permanent. S-au cumpărat nişte maşini Audi, dar au geamuri care se ridică manual, cu motoraş mic, maşini care nu trag. Cred că s-au mirat toţi cei de la Audi cine cumpără maşinile astea. Sunt 13 maşini pentru cei din Biroul Permanent. Nu sunt cheltuieli nejustificate. Cheltuieli nejustificate sunt poate tot felul de deplasări ciudate şi fără nici un rezultat”, a opinat Berceanu.

Te-ar mai putea interesa și
Parisul va restitui Siriei active în valoare de 50 de milioane de euro, pe care le-a blocat în timpul regimului lui Bashar al-Assad
Parisul va restitui Siriei active în valoare de 50 de milioane de euro, pe care le-a blocat în timpul regimului lui Bashar ...
Franţa va restitui Siriei active în valoare de peste 50 de milioane de euro legate de regimul fostului preşedinte Bashar al-Assad, a anunţat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat......
Adrian Negrescu: PNRR reprezintă un eșec major din punct de vedere instituțional. În joc mai sunt 8,7 miliarde de euro, pe care riscăm să-i pierdem definitiv din cauza indolenţei
Adrian Negrescu: PNRR reprezintă un eșec major din punct de vedere instituțional. În joc mai sunt 8,7 miliarde de euro, ...
România mai are la dispoziţie puţin peste o lună pentru a îndeplini condiţiile necesare accesării ultimelor fonduri ...
Premieră în România: contract de energie special pentru prosumatori, cu plata energiei injectate după fiecare lună. Prețul este cel din piața spot de la momenul injecției sau consumului
Premieră în România: contract de energie special pentru prosumatori, cu plata energiei injectate după fiecare lună. ...
PPC Energie, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici a lansat recent o ofertă specială ...
Trump a spus din nou, la Ankara, că e dezamăgit de modul în care NATO a reacționat la războiul declanșat de SUA împotriva Iranului. Președintele american nu a uitat nici de subiectul Groenlanda
Trump a spus din nou, la Ankara, că e dezamăgit de modul în care NATO a reacționat la războiul declanșat de SUA împotriva ...
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat din nou, marţi, "foarte decepţionat" de NATO în timpul războiului pe ...