Bucureştenii care locuiesc la curte ar putea primi subvenţie pentru căldură

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, va analiza posibilităţile de subvenţionare a căldurii şi pentru bucureştenii care locuiesc la curte.
Economica.net - mie, 31 oct. 2012, 14:17
Bucureştenii care locuiesc la curte ar putea primi subvenţie pentru căldură

„Modalităţi există, din păcate, la sfârşitul anului nu există bani. E adevărat, sunt o mulţime de oameni. De aceea, doream să facem o discriminare pozitivă, iar cei cu salarii mari să-şi plătească căldura. Să vedem de unde bani şi la şedinţa de rectificare o să vă raportez”, a precizat edilul-şef, miercuri, la şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Declaraţia sa a survenit unei propuneri a consilierului general USL Victor Stan care a solicitat trecerea pe ordinea de zi a şedinţei a unui proiect de hotărâre privind subvenţionarea şi pentru cei care stau la curte „pentru a îndrepta această nedreptate, pentru că şi acolo sunt pensionari, oameni în nevoie, şomeri”.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...