Doi comisari ai Gărzii Financiare Bucureşti, trimişi în judecată pentru luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează acte de urmărire penală faţă de Niculae Rizea şi Dumitru Pîrvan, comisari ai Gărzii Financiare - Secţia Bucureşti, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.
Economica.net - mie, 31 oct. 2012, 17:51
Doi comisari ai Gărzii Financiare Bucureşti, trimişi în judecată pentru luare de mită

Aceştia au primit, marţi, de la un denunţător, suma de 34.000 lei, anchetatorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante, informează un comunicat al DNA remis miercuri AGERPRES.

„În perioada 25-30 octombrie 2012, inculpaţii Rizea Niculae şi Pîrvan Dumitru au pretins suma de 37.000 lei şi au primit suma de 34.000 lei cu titlu de mită, de la un denunţător, administrator de societate comercială, pentru ca în schimb, în calitatea lor de comisari ai Gărzii Financiare – Secţia Bucureşti, să nu sesizeze organele de urmărire penală cu privire la infracţiunile constatate la un control financiar făcut la societatea denunţătorului, să aplice amenzi contravenţionale cât mai blânde şi să-i comunice denunţătorului identitatea persoanei care a sesizat abaterile societăţii controlate”, precizează comunicatul.

Potrivit DNA, celor doi comisari ai Gărzii Financiare Bucureşti li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile aduse de procurori care au dispus, marţi, reţinerea lor pentru 24 de ore.

Tribunalul Bucureşti a dispus, miercuri, arestarea preventivă a angajaţilor Gărzii Financiare pentru 29 de zile.
„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...