Platformă informatică cu toate datele despre examene, burse şi admitere, lansată din 2013

MECTS va lansa, în 2013, o platformă metodologică şi informatică în care vor fi reunite toate informaţiile despre admiterea în învăţământul liceal de stat, bacalaureat, certificare a calificării profesionale, mişcarea personalului didactic, titularizarea, definitivatul şi programul "Bani de liceu".
Economica.net - mie, 31 oct. 2012, 20:31
Platformă informatică cu toate datele despre examene, burse şi admitere, lansată din 2013

„Din 2013, lansăm o bază informatică în care vor fi toate datele din sistem pentru organizarea şi desfăşurarea programelor Admiterea în învăţământul liceal de stat, Bacalaureat, Certificare a calificării profesionale, Mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, Titularizarea, Definitivatul, Euro 200 şi Bani de liceu din sistemul educaţional, Bursa profesională. Vom introduce date anterioare care vizează aceste programe, pe care le vom compara cu cele din 2013. Acum, nu avem platformă, există doar un site cu link-uri. Nu există posibilitatea încărcării de materiale care să rămână într-o bază de date. De exemplu, pe noua platformă vor fi trecute toate datele despre bacalaureat, adică metodologia de organizare, copiii înscrişi, notele obţinute, subiecte, bareme. Dar vor fi date despre orice examen, despre burse, inclusiv date despre bursa profesională”, a explicat, miercuri, Stelian Fedorca, secretarul de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MECTS).

Fedorca a mai spus că şi la programul „Bani de liceu” vor fi trecute toate datele necesare, pentru a fi eliminată birocraţia din şcoală. „Vrem ca părinţii să afle totul, pentru a nu se pierde un drept al elevilor. Totul va fi pe platformă, chiar şi modelul de cerere pentru Bani de liceu”, a mai spus secretarul de stat.

Obiectivele specifice legate de acest proiect vizează dezvoltarea şi implementarea platformei informatice – suport pentru organizarea şi derularea examenelor naţionale de admitere în licee, bacalaureat, mişcarea personalului didactic şi acordare a ajutoarelor financiare în sistemul de învăţământ.

Beneficiarele platformei vor fi 41 de inspectorate şcolare judeţene, un inspectorat al Capitalei, şase inspectorate şcolare ale sectoarelor şi 9.365 de instituţii de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică.

În mod indirect, proiectul are un impact mult mai larg, întrucât, anual, la admiterea în învăţământul liceal de stat participă 175.000 de elevi, la bacalaureat – 200.000 de elevi, mişcarea personalului didactic vizează 75.000 de candidaţi la posturile de profesori, ajutorul financiar pentru stimularea achiziţionării de calculatoare (200 de euro) are 25.000 de beneficiari, elevi şi studenţi, iar programul „Bani de liceu” – 125.000 de elevi.

Te-ar mai putea interesa și
România va cere Comisiei Europene să amâne închiderea definitivă a unui grup de cărbune de la CE Oltenia în această vară – surse. Adecvanța sistemului energetic ar fi afectată grav
România va cere Comisiei Europene să amâne închiderea definitivă a unui grup de cărbune de la CE Oltenia în această ...
În fața situației în care centrala de la Mintia nu va fi gata la iarnă, cea de la Iernut va funcționa doar în teste, și un reactor nuclear de la Cernavodă va fi oprit, Bucureștiul va......
Nouă șosea de mare viteză în România. Drumul Expres Buzău – Brăila a primit acord de mediu
Nouă șosea de mare viteză în România. Drumul Expres Buzău – Brăila a primit acord de mediu
Președintele Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP), Raluca Giorgiana Dumitrescu (foto), a semnat ...
Lavrov l-a informat pe Rubio de decizia Moscovei de a ataca poziții din Kiev ale Armatei ucrainene
Lavrov l-a informat pe Rubio de decizia Moscovei de a ataca poziții din Kiev ale Armatei ucrainene
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, l-a informat luni pe secretarul de stat american Marco Rubio despre decizia Moscovei ...
Președintele Iranului Masoud Pezeshkia a dispus redeschiderea internetului
Președintele Iranului Masoud Pezeshkia a dispus redeschiderea internetului
Preşedintele iranian, Masoud Pezeshkian, a emis un ordin de redeschidere a accesului la internet internaţional, a relatat ...