Biroul la care Bram Stoker a scris romanul „Dracula”, scos la licitaţie

Biroul la care Bram Stoker a scris celebrul său roman "Dracula", în 1897, va fi scos la licitaţie, în luna decembrie, după ce a fost restaurat şi transformat într-o veritabilă operă de artă, au anunţat, miercuri, reprezentanţii casei de licitaţii Profiles in History, citaţi de Reuters.
Economica.net - J, 01 nov. 2012, 14:41
Biroul la care Bram Stoker a scris romanul

Biroul, care va fi scos la vânzare în cadrul unei licitaţii ce va avea loc în zilele de 15 şi 16 decembrie, are în spate o istorie destul de tumultuoasă. Astfel, în ultimul secol, biroul a fost serios deteriorat, unele dintre sertarele originale au dispărut, iar piciorele din lemn i-au fost scurtate.

Scriitorul irlandez Bram Stoker, care a murit în 1912, i-a lăsat biroul bunului său prieten J.S.R Phillips. Actualul proprietar al biroului l-a angajat pe Mark Brazier-Jones, un designer şi producător de mobilier, pentru a recondiţiona biroul şi pentru a-l transforma într-o operă de artă, au precizat reprezentanţii casei de licitaţii Profiles in History.

Mark Brazier-Jones spune că a dorit să păstreze „cicatricele şi texturile” originale ale biroului şi să aducă în acelaşi timp un omagiu scriitorului Bram Stoker, persoana care a introdus povestea contelui Dracula în cultura pop din zilele moderne.

Printre îmbunătăţirile aduse de Brazier-Jones se numără o serie de broderii în formă de lilieci, câini sălbatici şi trandafiri. Designerul a căptuşit cu piele două compartimente secrete ale biroului, ce vor fi dezvăluite doar viitorului proprietar al acestuia.

Reprezentanţii casei Profiles in History se aşteaptă ca biroul, ce va fi scos la vânzare alături de candelabre şi sfeşnice asortate, create tot de Mark Brazier-Jones, să fie achiziţionat la un preţ cuprins între 60.000 de dolari şi 80.000 de dolari.

Scriitorul britanic Bram Stoker (1847 – 1912) l-a folosit pe Vlad Ţepeş ca sursă de inspiraţie pentru romanul său „Dracula”, publicat în 1897. Tot Bram Stoker a avut ideea să asocieze această legendă europeană cu un animal sud-american – liliacul hematofag numit şi „Vampir” (Desmodus rotundus).

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în sistemele de ghidaj şi de detecţie a ţintei, a anunţat sâmbătă agenţia......
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat ...
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...