Merkel: Germania va face totul pentru găsirea unei soluţii privind bugetul UE

Cancelarul german Angela Merkel a dat joi asigurări că va încerca să facă totul pentru a se ajunge la o soluţie cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru 2014-2020, în condiţiile în care Londra şi-a radicalizat poziţia înaintea summitului crucial din 22-23 noiembrie, relatează France Presse.
Economica.net - J, 01 nov. 2012, 16:53
Merkel: Germania va face totul pentru găsirea unei soluţii privind bugetul UE

Merkel a făcut aceste comentarii într-o conferinţă de presă comună cu premierul irlandez Enda Kenny, aflat în vizită la Berlin. Irlanda va prelua, la 1 ianuarie, preşedinţia semestrială, prin rotaţie, a Consiliului UE.

”Irlanda va face acelaşi lucru ca noi, după ce vom analiza cum evoluează lucrurile. Deocamdată este prea devreme să afirmăm alte lucruri. Nu aş vrea să lansez aici veto-uri, acest lucru nu ar ajuta la găsirea unei soluţii. Săptămâna viitoare voi avea noi discuţii directe cu David Cameron, suntem în contact strâns cu Marea Britanie”, a adăugat cancelarul german.

Premierul britanic David Cameron a primit o lovitură miercuri din partea euroscepticilor şi a opoziţiei laburiste cu ocazia unui vot fără efect constrângător din parlament, în urma căruia i-a fost respinsă propunerea de îngheţare a bugetului european, pentru a-l îndemna să obţină o reducere. Un amendament în favoarea unei reduceri a bugetului multianual 2014-2020 supus votului de către conservatorii eurosceptici, care s-a bucurat şi de sprijinul laburiştilor, a fost aprobat cu 307 voturi pentru şi 294 contra. Liderul guvernului britanic, marginalizat la Bruxelles pentru intransigenţa sa, a suferit astfel prima înfrângere importantă în faţa legislativului de la Londra prin acest vot.

Preşedinţia cipriotă a Consiliului UE a prezentat o contrapropunere de buget european multianual pentru perioada 2014-2020 care vizează reducerea ‘cu cel puţin 50 de miliarde de euro’ a sumei prevăzute pentru cheltuieli propuse de Comisia Europeană, care a respins imediat acest proiect.

Comisia Europeană a propus în luna iulie un proiect de buget de 1.033 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, o creştere de circa 5% faţă de perioada 2007-2013. Propunerea a fost respinsă de şapte state – Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda, Finlanda, Suedia şi Austria – toate contributoare nete şi susţinătoare ale unei reduceri drastice a viitorului buget, în acord cu măsurile de austeritate din statele membre.

De cealaltă parte se află o alianţă formată din 14 state plus Croaţia, aşa-numitul grup ‘Prietenii coeziunii’, printre care se numără şi România, ce refuză ca fondurile de coeziune pentru statele cele mai sărace să deconteze nota de plată a austerităţii.

Te-ar mai putea interesa și
Black Friday la HiSky. Compania oferă reduceri de până la 50% reducere la bilete de avion, pentru toate destinațiile sale
Black Friday la HiSky. Compania oferă reduceri de până la 50% reducere la bilete de avion, pentru toate destinațiile ...
Compania aeriană HiSky lansează campania de Black Friday, cu reduceri de până la 50% la biletele de avion, pentru toate destinațiile din rețeaua sa de zboruri, informează societatea prin......
Madridul îl propune pe fostul guvernator al Băncii Naționale a Spaniei, Pablo Hernandez de Cos, pentru a prelua șefia BCE
Madridul îl propune pe fostul guvernator al Băncii Naționale a Spaniei, Pablo Hernandez de Cos, pentru a prelua șefia ...
Guvernul spaniol a anunţat vineri că l-a propus pe fostul guvernator al Băncii Centrale, Pablo Hernandez de Cos, drept ...
Netopia obține încă o victorie în instanță într-un proces cu Dan Air și anunță că întrerupe relațiile contractuale cu operatorul aerian, aflat în insolvență
Netopia obține încă o victorie în instanță într-un proces cu Dan Air și anunță că întrerupe relațiile contractuale ...
Compania Netopia Payments anunță că a obținut două soluții favorabile în primă instanță în procedurile judiciare ...
Vânzările slabe au condamnat Tesla Cybertruck. Elon Musk a anunțat reducerea treptată a producției
Vânzările slabe au condamnat Tesla Cybertruck. Elon Musk a anunțat reducerea treptată a producției
Tesla Inc. va reduce progresiv activitățile de producție destinate modelului Cybertruck la uzina sa din Austin, Texas, ...