Acţiunile europene au închis cu cea mai mare creştere din ultimele două săptămâni

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de joi cu cea mai mare creştere din ultimele două săptămâni, datorită unor date economice peste aşteptări din Statele Unite şi China, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 01 nov. 2012, 20:15
Acţiunile europene au închis cu cea mai mare creştere din ultimele două săptămâni

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 1,2%, acesta fiind cel mai amplu avans după 16 octombrie.

„Luna octombrie a rămas în urma noastră şi odată cu începutul lui noiembrie încrederea din piaţă ar putea creşte. Sezonul rezultatelor financiare din SUA se apropie de sfârşit, astfel că orice veste economică decentă ar trebui să susţină cotaţiile”, a declarat Serge Berger, trader la firma Blue Oak Advisors în Zurich.

În SUA, solicitările pentru indemnizaţii de şomaj au scăzut săptămâna trecută, în timp ce numărul de locuri de muncă create de angajatorii privaţi a crescut în octombrie la maximul ultimelor opt luni.

În China, datele au arătat creşterea activităţilor în industria prelucrătoare, sugerând relansarea economiei, după un al şaptelea trimestru de încetinire a creşterii.

Indicii naţionali au crescut pe 13 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală.

Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 1,3%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,4%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 1%.

În Grecia, indicele ASE s-a prăbuşit cu 5%, pierderile din ultimele şase şedinţe ajungând la 14%, din cauza incertitudinilor legate de finanţele ţării.

Titlurile National Bank of Greece au scăzut cu 12%, iar Alpha Bank cu 11%.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, miercuri, cu MOL România Petroleum Products, contractul pentru concesionarea......
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...